Est News

Simpozion științific la Muzeul Județean

de Roxana Năstasă

Ieri, la Muzeul Județean Vaslui a avut loc un simpozion științific: Ziua eroilor – Ziua Înățării Domnului. Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Artă”, bucurându-se de prezența mai multor reprezentanți ai unor instituții din Vaslui.

Cel care a luat primul cuvântul a fost părintele protopop Adrian Chirvasă, care a vorbit despre eroii și biserica neamului. S-a discutat și despre eroii vasluieni din Primul Război Mondial, de acest lucru ocupându-se prof. Nicolae Ionescu de la Societatea de Științe Istorice din România- Filiala Vaslui, despre eroi ai Războiului de Independență, precum și de eroii vasluieni ai zilelor noastre. Un erou al zilelor noastre, despre care a vorbit colonel Ioan-Teofil Costin de la Centrul Militar Județean, este Valerică Leu din satul Cârja, născut în 1979 și decedat în anul 2010 în Afganistan.
„În ziua de 12 mai 2010, dând dovadă de un devotament deosebit și de înalt spirit de luptător ce-l caracteriza, eroul Valerică Leu a acționat pe timpul îndeplinirii unei misiuni de luptă până la a-și sacrifica viața pentru ca să îndeplinească misiunea. Trecerea sa în neființă constituie o grea pierdere”, a spus coloneolul Teofil.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version