Est News

«Ferma Vedetelor»: Ce sacrificii a făcut Dan Helciug pentru șansa de a câștiga 50.000 de euro! Solistul este schimbat total după trei luni petrecute în competiție

Banii se câștigă cu sudoare! În cazul lui Dan Helciug și cu kilograme, căci „colăceii” i s-au topit la “Ferma vedetelor” precum untul în tigaie. Aflat în libertate până la marea finală din 30 mai, cel poreclit “Greierașul” a fost surprins prin București de fotoreporterii Click! De slab ce era, artistul parcă mergea în mâini.

Bătălia pentru premiul cel mare de 50.000 de euro, miza reality-show-ului de la PRO TV, i-a stors de energie pe fermierii-VIP, care acum se bucură toți de clipele de libertate. Filmările la ”Ferma Vedetelor” s-au încheiat pe 30 aprilie, după trei luni, iar gașca se va reuni abia în marea finală, care va fi transmisă în direct pe 30 mai. Așadar, acum ai șanse să dai nas în nas prin București cu vedetele pe care seara le vezi la PRO TV, de la 20.30. Așa au pățit și fotoreporterii noștri, care l-au surprins joi (21 mai) pe Dan Helciug (40 de ani), în jurul orei 12.50, patrulând prin Piața Romană.

L-a luat pe Luca de la școală, fiul său în vârstă de 8 ani, apoi a poposit la o librărie din zonă, iar în cele din urmă s-a întâlnit cu un amic. Toate bune și frumoase, numai că artistul ne-a atras atenția cu silueta lui lungană (are 1,92 m) și filiformă, de parcă ar fi prim-balerin la Opera Națională.

”Ferma Vedetelor”: A stat trei luni în pădurea de la Cocani

De fapt, acesta este rezultatul celor trei luni petrecute în pădurea de la Cocani (jud. Dâmbovița), acolo unde se filmează “Ferma vedetelor”.

“Am slăbit 14 kilograme”, s-a plâns Dan soției sale, Elena, atunci când aceasta l-a vizitat la ”Ferma Vedetelor” și mai-mai că nu l-a recunoscut. Nu de prea multă muncă am spune noi, întrucât solistul s-a cam codit de la treburile de fermier, ci de foame cruntă.

Îmbrăcat în bermude, care abia se țineau pe talie și pe fundul-lipsă, picioarele lui Helciug arătau precum grisinele, încât n-aveai cum să nu te gândești la haioasa rimă: “două bețe-nfipte-n fund, aparat de mers pe drum”. Sacrificiul a meritat însă pentru Dan Helciug, pentru că sursele Click! spun că acesta ar fi ajuns în marea finală de la ”Ferma Vedetelor”, alături de Vica Blochina, George Vintilă și Augustin Viziru.

Acum 6 ani a slăbit 17 kg cu o dietă cruntă

Înalt ca bradul, Dan Helciug a avut mereu probleme cu greutatea, transpira mult, așa că în 2008, când a participat la Festivalul de la Mamaia, a decis să țină regim. A apelat la dieta daneză, bazată pe ouă fierte, legume crude, carne fiartă și pește la grătar. “Nu e ușor să ții dieta daneză, dar a meritat efortul. Mi-a luat 6 luni să scap de 17 kg”, ne povestea Helciug la vremea respectivă. De la 105 kg, solistul ajunsese la 88, însă ulterior s-a mai îngrășat.

Sursa: click.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version