Est News

Contrabandă cu… baterii de ceas

de Marian MOCANU

Polițiștii de frontieră de la Albița au confiscat baterii de ceas în valoare de aproape 8.000 lei, ce aveau ca destinație Italia. Bateriile, care cântăresc zeci de kilograme, erau ascunse sub bancheta din spate a autoturismului, în roata de rezervă și printre bagajele din mașina unui moldovean.

Inventivitatea contrabandiștilor nu are limite: în afară de țigări, arme, droguri și alte bunuri ușor vandabile, se încearcă trecerea forntierei cu orice lucru care ar putea fi transformat în bani.

Un moldovean s-a gândit să facă o afacere din baterii de ceas, pe care voia să le vândă unei firme de reciclare din Italia. Astfel, joi, 21 mai, în jurul orei 13, polițiștii de frontieră de la Albița au descoperit în mașina unui moldovean, în vârstă de 44 de ani, o cantitate impresionantă de baterii de ceas. Acestea erau ascunse sub bancheta din spate a autoturismului, în roata de rezervă și printre bagajele din mașinii moldoveanului. În total, erau 2.500 de baterii de ceas noi, marca „Renata” și 58 kg baterii de ceas uzate de diferite tipuri, în valoare totală de 7.904 lei. Marfa de contrabandă a fost reținută, iar moldoveanul amendat contravențional cu suma de 3.000 lei.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version