Est News

Pedeapsă exemplară pentru proxeneta din Băcani

de Marian MOCANU

Patru ani și opt luni, atât va sta după gratii Maria Lorenn Dragomir (fostă Balaican), bârlădeanca care, împreună cu alți doi bărbați, au sechestrat și obligat să se prostitueze o femeie în vârstă de 34 de ani. Complicii „proxenetei”, Dorin Gache și Marian Ciprian Copilu au fost condamnați la câte doi ani și jumătate de închisoare pentru viol.

Judecătorii tribunalului Vaslui au dat vineri, 22 mai, sentința în cazul proxeneților de ocazie din Băcani. Maria Lorenn Dragomir a fost condamnată la o pedepasă totală de patru ani și opt luni cu executare, iar doi dintre complicii ei, Ciprian Copilu și Dorin Gache, la câte doi ani și jumătate de închisoare. Cei trei vor trebui să plătească victimei despăgubiri morale de câte 3.000 euro fiecare. Un al patrulea bărbat, Mihai Constantin Crăciun, proprietarul locuinței în care s-au petrecut grozăvia, fusese deja condamnat anterior la doi ani de închisoare cu executarea pedepsei.

Cei patru au fost trimiși în judecată după ce, la începutul lunii ianuarie, o bârlădeancă i-a propus unei femei în vârstă de 34 de ani s-o conducă la Bârlad, cu o scurtă oprire la Băcani, unde chipurile avea treabă la o rudă. Acolo, femeia a fost sechestrată, bătută și amenințată pentru a fi convinsă să facă sex cu mai mulți bărbați din zonă. Clienții erau aduși de Mihai Crăciun, plătind pentru a face sex cu victima cu băutură, alimente sau alte bunuri. După mai multe ore de chin, femeia a reușit să scape, asta după ce unul din bărbații care au fost martori la calvarul ei a anunțat poliția.

Maria Lorenn Dragomir a fost judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și lipsire de libertate, Mihai Constantin Crăciun pentru trafic de persoane iar ceilalți doi, Copil și Gache, acuzați de viol.

 

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version