de Marian MOCANU
Doi conducători auto, unul din Ploiești, altul din București, au fost implicați într-un accident de circulație produs pe DN 24, în afara localității Codăești. În urma impactului frontal dintre cele două mașini, una a fost aruncat în șanț, iar a doua a luat foc.
Ieri, pe Drumul Național 24, în apropierea localității Codăești, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule. Conform cercetării făcute la fața locului de polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, accidentul s-a produs din cauza faptului că unul din autovehicule, condus de un bucureștean în vârstă de 39 ani, a intrat pe contrasens.
Conducătorii auto au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unul fiind diagnosticat cu „fractură stern”, iar al doilea, cel care a provocat accidentul, cu „politraumatism prin accident rutier”. Polițiștii au testat cu aparatul alcooltest conducătorii auto, rezultând faptul că aceștia nu au consumat băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„Poliția rutieră recomandă conducătorilor auto prudență sporită, să țină seama de valorile traficului și de condițiile climaterice. Căldura prognozată și pentru zilele următoare impune atenție specială pentru cei aflați la volan, motiv pentru care recomandăm păstrarea cu strictețe a distanței în mers, viteză redusă și odihnă înainte de a porni într-o deplasare mai lungă”, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvînt al IPJ Vaslui.