de Mihaela NICULESCU
De ani de zile, bârlădenii se plâng că sunt furați la cântar în Piața Sf. Ilie. Anul acesta, de exemplu, nu au fost prinși decât doi comercianți necinstiți, care înșelau la cântar cumpărătorii, unul chiar zilele trecute.
„Pe 23 mai, agenții noștri din zona pieței au întocmit proces verbal pe numele lui Sorin Manoliu, din Popeni, depistat în timp ce înșela clienții la cântar. Procesul verbal a fost înaintat Poliției Bârlad, care va face mai departe demersurile necesare, astfel încât individul să plătească pentru fapta sa. Din păcate, noul Cod Penal nu precizează explicit dacă fapta aceasta se încadrează la infracțiune, așa cum prevede Legea 12/1999, legea privind comerțul ilicit”, ne-a declarat Vasile Rădoi, directorul executiv al Serviciului Poliției Locale Bârlad.
În noul Cod Penal nu mai apare termenul de infracțiune în cazul înșelării la cântar, care se pedepsea în vechiul cod cu privare de libertate de la 3 luni la 6 ani. Totuși, există un paragraf care ar putea încadra fapta la infracțiune de înșelăciune, pedeapsa fiind închisoare de la 6 luni la 3 ani. Așadar, cel mai probabil, negustorul necinstit se va alege cu o amendă penală.
Cazul acesta nu este nici pe departe unul izolat în Piața Sf. Ilie. Chiar unii comercianți au recunoscut în fața reporterului nostru că mulți piețari umblă la mecanismele cântarelor pentru a „trage” cât mai mult. Zilele trecute, reporterul nostru a cumpărat din piață un kilogram de ceapă. Întâmplător, a ajuns într-un supermarket și a cântărit ceapa cumpărată din piață. Cântarul arăta 780 de grame. S-a întors în piață, și cântarul de control al pieței arăta 750 de grame. S-a dus la vânzător și i-a cerut să cântărească sacoșa cu ceapă, pe care tocmai o cumpărase. După câteva secunde de prestidigitație, în care a umblat la mecanismul cântarului, piețarul a cântărit din nou marfa și a recunoscut că a fost „o scăpare”.
Vânzătorul prins cu mâța-n sac de polițiștii locali a fost luat în vizor după ce un bărbat a sunat la Poliția Locală și a sesizat că în loc de 1 kg de căpșune a primit 850 de grame (conform cântarului de control).
„Deși fenomenul pare a lua amploare, noi înregistrăm foarte puține sesizări de la populație. Noi verificăm numai pe bază de sesizare astfel de aspecte”, a mai spus Vasile Rădoi.
Bârlădenii s-au obișnuit să fie înșelați la cântar. Când cumpără en gros pot constata că, la 10 kilograme, două lipsesc. Acum, poate, înțeleg și cei care plâng de mila piețarilor de ce în Piața Sf. Ilie vânzătorii refuză să vândă la bucată morcovul sau păstârnacul…