După 25 de ani de alegeri libere – Iluzia libertății și realitatea sărăciei

de Alex SAVA

Anul acesta, pe 20 mai, România a celebrat un sfert de secol de la primele alegeri libere după o perioadă de aproape 50 de ani. După un decembrie roșu, în care românii au dictat apăsat, dar indus, „Moarte tiranului!”, a venit momentul în care și-au ales noul conducător. Vasluienii au optat într-o proporție istorică pentru salvatorul Ion Iliescu, fără a ține a seama că acesta nu este decât un alt produs – ceva mai răsărit, ce-i drept – al școlii de partid socialisto-comuniste. Cei care au trăit momentul primelor alegeri libere la Vaslui spun că aici nu s-a insistat nicicum pe ideea demontării comunismului, ci pe câștigul liberei exprimări, al cărei garant Iliescu părea să fie. De fapt, acesta pare a fi unicul câștig pentru majoritatea vasluienilor în cei 25 de ani de alegeri libere. În rest, tabloul este dezastruos, în totală contradicție cu epoca „de tristă amintire”: industria este aproape inexistentă, marii jucători fac legea în agricultură, micii întreprinzători sunt zdrobiți între draconica politică fiscală și cămătarii legali numiți generic bănci, iar zeci de mii de vasluieni iau calea pribegiei, în vreme ce alte zeci de mii stau cu mâna întinsă la pomana statului. Unora, însă, pseudoschimbarea regimului le-a creat libertatea de înavuțire rapidă și de stăpânire efectivă a celor care, în naivitatea lor aproape infantilă, încă mai cred în votul liber.

Pe 20 mai 1990, vasluienii au ieșit la urne pentru a-și alege președintele, după ce au cerut moartea tiranului Nicolae Ceaușescu. În acea celebră „Duminică a orbului”, 95,63% din vasluienii care s-au prezentat la urne au optat pentru Ion Iliescu, cel care a dat tonul unei noi orânduiri sociale. Procentul covârșitor al celor care au optat „liber” pentru produsul educat în școala politică sovietică este justificat exclusiv prin imposibilitatea de promovare a opoziției.

„Eu puneam afișe cu Câmpeanu. Țâru (Ilie Țâru – actualmente consilier județean PSD, n.r.), care pe atunci nu avea patru clase primare, m-a văzut și a sărit la mine la bătaie în Piața Centrală. Nu aveai voie să zici nimic rău de Iliescu sau de bine alt candidat. Oamenii erau orbiți. Manifestarea publică a opoziției era aproape inexistentă. Chiar și la Televiziunea Națională, unde se făcea o propagandă fățișă pro FSN”, își amintește istoricul Paul Zahariuc.

Reacția oamenilor era oarecum firescă. După acel decembrie tulbure, se crease o stabilitate politică iluzorie, alimentată în special de alianțe neparafate încă. Comitetul FSN de la Vaslui, înființat ad-hoc printre sticle de votcă și chiștoace de BT, a pus stăpânire pe toată adminstrația locală, răspunzând cu promisiuni la toate solicitările oamenilor „liberi”. În acest context, rezultatul primelor alegeri „libere” nu poate surprinde.

„Primele alegeri libere din România au fost desfășurate într-un moment extrem de complicat, în care faptele și valorile din fosta ordine erau contestate, iar ceea ce urma să se întâmple era o nebuloasă căreia nimeni nu putea să-i dea contur și al cărei conținut era bazat mai mult pe imaginarul individual sau colectiv al celor care se implicau în schimbarea societății. Bulversarea întregului sistem de relații economice și sociale, răsturnarea ierarhiilor adminstrative, pluralismul politic, ideile revanșarde se amestecau într-un vălmășag care nu putea fi explicat coerent nici de cei care aveau o pregătire foarte bună în domeniul științelor societății. Cu atât mai puțin această explicație ar fi putut veni de la cetățeanul implicat în fenomen cu sau fără voia sa”, întărește Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

 Ce-am făcut cu libertatea?

 În vreme ce unii vasluieni au înțeles libertatea de exprimare în sensul ei propriu, alții au dat dovadă de ceva mai mult spirit practic. Căderea comunismului nu a deschis numai gurile ferecate, ci și mari oportunități economice. Fără o legislație bine pusă la punct, România devenise un paradis fiscal pentru cei care au avut curaj să-și investească economiile în produse de speculă. Mulți dintre baronii de carton ai Vasluiului au realizat prima sută de mii chiar în acele vremuri, iar acum au adevărate imperii financiare.

Era epoca bișniței, dar și a marilor afaceri. Înteprinderile au fost devalizate sistematic. Muncitorii furau cu sacoșa tot ce se putea, iar cei mari cu camioanele. Totul, în numele libertății…

„Atmosfera era aceea a unui popor care a scăpat dintr-un lagăr… Un lagăr care se referea la lipsa de libertate, imposibilitatea comuncării propriilor opinii, imposibilitatea ieșirii în străinătate și chiar a discuțiilor despre ce se întâmplă în străinătate. Primele zvâc-uri ale acestei libertăți au fost urmările unor gânduri nerostite. Lumea a început să facă și să spună ceea ce dorea demult. Iar atunci, ce gândea, aia făcea. Atunci, oricine a putut să aibă o inițiativă în propriul folos, nu neapărat al statului. În mintea noastră, atunci nu existau și părți rele ale libertății”, e de părere Vasile Mihalchi, vicepreșdinte al Consiliului Județean Vaslui și exponent al adminstrației locale din 1992.

Și iată că a avut părți rele. Devalizarea industriei este una dintre cele elocvente expresii ale modului în care a fost înțeleasă libertatea. Creșterea șomajului și, implicit a nivelului sărăciei, este o altă consecință directă. Când muncitorii și-au dus strungul la fier vechi bucată cu bucată, în numele libertății, nu s-au gândit nicio secundă că într-o zi nu vor mai avea pe ce lucra. Apoi, la picajul liber al industriei a contribuit și un alt factor important: lipsa comenzilor. Până la căderea comunismului, asigurarea comenzilor pentru fabricile și uzinele românești cădea în sarcina unei structuri centrale. Odată cu schimbarea regimului, nimeni nu a mai ținut cont de acest aspect, iar directorii de înteprinderi s-au trezit pe cont propriu, incapabili să conceapă strategii de marketing în lipsa organului partidului. De aici până la primele disponibilizări colective nu a mai fost decât un pas de furnică.

Un alt reprezentant al adminstrației județene, Corneliu Bichineț (de asemenea vicepreședinte al Consiliului Județean și de asemenea om cu state vechi la cârma județului), aprobă ideea jafului economic din anii 1990, dar e de părere că lipsa marilor întreprinderi se compensează prin apariția micilor întreprinzători.

„Un sfert de secol s-a stins peste noi și, dacă în 1990, Vasluiul, Bârladul, Hușul, Negreștiul, Murgeniul și Fălciul se puteau prezenta ca localități industriale, cu tradiție mai veche ori mai nouă, astăzi, în localitățile menționate e mai mult decât rău. Au dispărut marile întreprinderi industriale ce grupau și cooptau forța de muncă a zeci de mii de oameni, dar au apărut firme noi ale unor oameni cu inițiativă, care ze zbat în greutăți uriașe, însă rezistă. Îi felicit pe toți acei înteprinzători care au rezistat vremurilor și au 10, 15, 50, 100 sau 200 de angajați. Merită evidențiați conjudețenii noștri, care țin la lucru 1.000, 2.000 de oameni”, spune Bichineț.

Statistica șomajului la nivel județean demonstrează însă că micii înteprinzători nu pot compensa dispariția marilor fabrici. Dar într-adevăr antreprenorii vasluieni – în special cei care nu au contracte cu statul ori cu autoritățile locale – merită apreciați pentru lupta pe care o duc zilnic cu politica fiscală întocmită de o mână de oameni care parcă încearcă să recupereze în numele statului ceea ce tot ei au furat și cu sistemul bancar comercial, nimic altceva decât un cămătar legal sub umbrela acelorași oameni.

 Stăpânii agriculturii

 Un alt bun de preț al Vasluiului, bazinul agricol, a fost distrus sistematic. După căderea comunismului și instaurarea așa-zisei democrații, prima inițiativă legislativă a noii orânduiri a fost desființarea gospodăriilor comunale și împroprietărirea țăranilor. Acest demers avea să-i asigure lui Ion Iliescu încă un mandat din partea celor și-au primit pâmântul înapoi, însă a fost primul pas spre devalizarea agriculturii. La puțin timp după ce au fost împroprietăriți, mulți dintre oamenii „liberi” au constat că nu pot face agricultură cu plugul tras de boi și cu sapa. Mii de hectare de pământ au rămas pârloagă, creindu-se, astfel, oportunități pentru băieții deștepți. S-au cumpărat hectare întregi cu o nimica toată, s-au luat terenuri în arendă cu o cotă nesemnificativă și cu o lipsă totală de control a arendatorului. Cu toate acestea, mai există oameni care sunt convinși că agricultura funcționează.

„În acest răstimp, ca o salvare, agricultura s-a dezvoltat bine la noi în județ, fiind peste 100 de fermieri care lucrează de la 500 de hectare, până la 30.000 de hectare, Adrian Porumboiu fiind perla coroanei în acest sens. S-au dezvoltat, de asemenea, ramuri comerciale: hoteluri, moteluri, spații de agrement și depozite en-gross, chiar și în unele centre de comună. Serviciile au înregistrat progrese, însă acesta este un efect al capacității înteprinzătorilor, nu al sprijinului legislativ și al statului. Am trăit destui ani și înainte de Revoluție. Ceea ce prezint eu aici nu este o situație roz, ci o realitate crudă, care durează. Destui țărani lucrează cu plugul. Carul cu boi și caii țin locul tractoarelor, iar frumoasele satului prășesc de dimineața până seara”, e de părere Corneliu Bichineț.

În realitate, pe ogoarele Vasluiului nu prea mai pot fi văzute frumoasele satului. Într-o proporție îngrijorătoare, tineretul a plecat să-și caute norocul în alte țări. Cu atât mai mult cu cât are libertate de circulație în Uniunea Europeană, în detrimentul dreptului la un trai decent în propria țară, garantat prin însăși Constituția României! Altminteri, agricultura românească se învârte între samsari și offshore-uri, nicidecum între jugul boilor și sapa frumoaselor satului. Acestea din urmă, or fi dând cu sapa, dar prin serele italienești ori prin căpșunii Spaniei.

 Alte alegeri „libere”, aceiași câștigători, aceeași sărăcie

 La alegerile din locale și parlamentare din 1992, FSN a primat, de asemenea, în preferințele vasluienilor, peste 80% dintre cei prezenți la urne optând pentru candidații propuși de această formațiune. La fel și la cele din 1996, când denumirea partidului s-a schimbat, însă oamenii au rămas aceeași. Istoria s-a repetat și în 2000. Au urmat alegerile din 2004, apoi cele din 2008 și 2012. Șase tururi de scrutin, aceleași preferințe și (aproape) aceeași candidați. Tripleta Buzatu-Bichineț-Mihalachi se rotește la conducerea județului de ani buni, grație preferințelor de stânga ale electoratului vasluian.

La toate alegerile „libere” de până acum, Vasluiul a fost în topul județelor din punct de vedere al procentelor obținute de partidele de stânga, alături de Teleorman, Botoșani și Mehedinți.

Paradoxal – sau nu! – aceleași județe se regăsesc și în topul național al sărăciei, într-o ordine aproape identică cu cea din topul preferințelor electorale. Cum se justifică acest fapt?

„Stânga a avut succes în zonele sărace ale României, pentru că acolo oamenii sunt mai expuși necazurilor decât oriunde în altă parte. Sunt votanți care realizează cu mare atenție cine sunt cei care se prezintă în fața lor și-i votează pe cei care sunt capabili să facă ceva pentru marea masă a poplației din zona respectivă. Sărăcia nu este o moștenire a social-democrației, ci a ordinii capitaliste de dinainte de al Doilea Război Mondial și chiar de Primul Război Mondial. Astăzi, când am depășit demult acest lucru, rareori și de regulă când sunt social-democrații la putere, este reluată, prin intermediul diferitelor proiecte această tendință de modernizare a zonei, fără însă a se găsi soluții pentru dezvoltarea unor capacități productive care să funcționeze pe termen lung și să asigure locuri de muncă și venituri”, e de părere Dumitru Buzatu.

Vasile Mihalachi, în schimb, e de părere că sărăcia nu are nimic de a face cu preferințele electorale, ci cu mentalitatea vasluienilor legată de muncă.

„Concepția despre muncă este foarte importantă. La noi se merge pe principiul că dacă sunt profesor fac numai profesorat, dacă sunt strungar fac numai strungărie… Dar trebuie să ne adaptăm sistemului de viață. Sunt atâtea cursuri care se fac acum… Ca munca nu e plătită corespunzător, este altceva. Dar ei, oamenii, trebuie să priceapă că trebuie să fie policalificați și că trebuie să exploateze ceea ce au”, spune Mihalachi.

În realitate, sărăcia este doar un factor de control al maselor, folosit în special de sistemele politice de stânga.

Există oameni oameni care, imediat după Revoluție, s-au instalat în funcții tot la recomandarea FSN, și nu au mai părăsit scaunele decât pentru ultimul drum. Acesta este cazul lui Emil Cojocaru, deputat de Vaslui FSN, fost director la Întreprinderea Antepriză de Construcții Montaj Vaslui. După 1990, a fost deputat până în anii 2000, când a încetat din viață. La fel și Georgică Alexandrache, fost profesor de socialism științific și economie politică. A fost, de asemenea, deputat de Vaslui până aproape de clipa când a trecut la cele veșnice.

Cât de liberi suntem?

 După 25 de ani de democrație, de vot liber, dat fiind contextul economico-social actual, oare cât de liberi mai suntem acum? Dincolo de libertatea de exprimare, care se menține în continuare la nivel de concept, cât de libere ne sunt alegerile în realitate?

Dumitru Buzatu, spre exemplu, este de părere că încă suntem departe de acea libertate garantată de stabilitatea politică.

„Brucan a făcut o afirmație care a șocat multă lume, dar care însă era bazată pe o experiență istorică, reală. Iar în contextul despre care vorbim, astăzi putem aprecia că era prea optimistă și, dacă e să fim realiști, trebuie să remarcăm că, ordinea socială, oricâte tare ar avea, nu poate fi schimbată precum o cămașă, o mașină ori o schemă funcțională. Sunt milioane de indivizi care au dorințele lor, frustrările lor, posibilitățile lor… Sunt mii și mii de relații, instituții, fenomene sociale și multe alte lucruri care se întepătrund în momentul în care încep schimbările unei ordini sociale. În mod practic, trebuie schimbat statul respectiv, sistemul de legi, instituțiile… Trebuie schimbate valorile care orientează activitatea oamenilor, trebuie să se schimbe mentalitățile oamenilor. Atât de mare este acest ghem complex de lucruri care trebuie schimbate, încât nicio minte omenească nu poate să-i traseze un drum rațional pe termen lung, de la care societatea ar trebui să nu se abată. În consecință, noua ordine rezultată ca urmare a Revoluției, a prins și momentul primelor alegeri libere, la care am înregistrat atunci o participare exemplară, exprimând, de fapt, o dorință imperativă de a lichida trecutul”, a mai spus Buzatu.

Altfel spus, libertatea noastră se rezumă la dorința de a mai trăi și mâine, lăsând uitării tarele de azi. Fără un scop precis, fără un plan pe termen lung.

„Nu numai poporul român a trecut prin așa ceva, ci și alte popoare. Că unora le-a trebuit mai mult timp să-și dea seama ce e de făcut și altora mai puțin, asta e altă discuție. Consider că acum, în România, cine gândește în folosul său, dar și al țării, știe ce are de făcut”, e de părere Vasile Mihalachi.

Așadar, din punct de vedere individual, suntem cu toții liberi. Cu condiția de a gândi. Dar oare acest lucru ne este permis tuturor?

O viziune ceva mai sinceră are însă Corneliu Bichineț: „Alegerile sunt libere numai în cabină, când ești tu cu conștiința ta. Dar când nu ai niciun ban în buzunar, când nu ai de mâncare acasă, ce sens are să vorbim de libertatea alegerilor? Fiecare își negociază votul, fiind aproape o mascaradă generală”.

Sinceritatea debordantă a vicelui de la CJ dă de pământ cu toate eforturile celor care chiar s-au bătut pentru libertate. Bine măcar că eroii nu mor niciodată. Păcat, însă, că se răsucesc în morminte!