Est News

Presa din India aruncă bomba: Iulia Vântur și Salman Khan merg la altar!

Încurcate sunt ițele iubirii pentru Salman Khan. Deși tabloidele din India anunțau că acesta s-a despărțit de Iulia, lucrurile se pare că nu stau deloc așa, iar cei doi chiar se pregătesc de nuntă.

Starului de la Bollywood i-au trecut prin pat o grămadă de femei frumoase, celebre în India, precum Sangeeta Bijlani, Aishwarya Rai sau Katrina Kaif.

Însă, se pare, singura care a reușit să îl convingă să renunțe la burlăcie ar fi românca noastră, Iulia Vântur (34 de ani). O publicație indiană anunță că actorul, în vârstă de 49 de ani, vrea să meargă la altar alături de fosta știristă de la Pro TV.

Dezvăluirea a fost făcută presei din India chiar de un prieten apropiat de-al lui Salman, care a precizat că starul a făcut toate demersurile să se însoare până la sfârșitul anului, înainte ca sora lui, Arpita, care s-a măritat pe 18 noiembrie, să sărbătorească un an de căsnicie.

Asta, în condițiile în care starul riscă în orice moment să-și piardă libertatea. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru omor din culpă, după ce, în urmă cu 13 ani, a accidentat mortal un bărbat și a fugit. Actorul a contestat decizia și va avea un nou termen al procesului pe 15 iunie.

Sursa: libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version