Est News

Iulia Clisu a "dansat" pentru cine trebuie – Talentata Iulia, aleasă la șefia Tineretului Social Democrat Bârlad

Simona MIHĂILĂ

* Putini sunt cei care nu au aflat ca fosta concurentă de la „Dansez pentru tine” a deprins de tânără „secretul succesului”, așa încât la nici două luni de când a împlinit 18 ani are în palmares cuceriri aparent inaccesibile.

Iulia Clisu, bârlădeanca devenită cunoscută în urma participării la concursul „Dansez pentru tine”, a fost aleasă șefa Tineretului Social Democrat Bârlad. Alegerile au avut loc sâmbătă, iar rezultatul nu a mirat pe absolut nimeni, motivele (cunoscute in tot targul) fiind pe cât de variate, pe atât de … întemeiate.
În primul rând, a fost singura candidată. Insă elementul comun al rațiunilor care au stat la baza dobândirii acestui statut, pentru care alții își rod coatele chiar și ani de zile, îl reprezintă, fără nicio îndoială, multiplele talente ale frumoasei Iulia. Atât juniorii, cât și seniorii organizației de la Bârlad au fost impresionați de arsenalul pe care-l posedă tânăra, dar și de generozitatea cu care a dăruit tot ce a avut ea mai de pret (sau poate nu!).
Dăruirea de sine nu a mirosit bine chiar tuturor, cunoscute fiind scânteile care au ieșit (fara a le pune la socoteala pe cele din anumite camine conjugale) in cadrul unor ședințe de partid, în urma cărora o tânără pesedistă (mai puțin generoasă, din câte am aflat) a părăsit TSD Bârlad tunând și fulgerând pe facebook. Înainte de a trânti ușa în urma sa, și-a mărturisit public bănuielile cu privire la fotoliul care i se pregătește Iuliei si la antrenamentele intense pe care le face pentru a-l obtine. Ca o paranteza, la cele mai multe „antrenamente”, Iulia soseste cu taxiul.
Dar frumoasa Iulia Clisu nu s-a lăsat intimidată de scenele tinerei „ofticate”. Plina de sarg, a continuat treaba cu daruirea. A avut, in plus, o doza de dezinvoltură mai puțin întâlnită la o tânără ce abia a făcut 18 ani, dar care a ajutat-o să cucerească, in cele din urma, redute ce păreau … de neclintit. Pana si cele mai experimentate aspirante s-ar fi inverzit de invidie, zau!
S-a auzit chiar că, amețit iremediabil de amestecul surprinzător de unduiri feline și acrobații periculoase pe care talentata Iulia îl stăpânește perfect, unul (sau poate mai mulți, de unde să știm noi câți?) a luat decizii definitive în viață. Acest lucru a stârnit revolta unor doamne cinstite din PSD care si-au ridicat spranceana, cu subinteles. Asa se explica, probabil, existenta in urna a celor 6 voturi exprimate impotriva Iuliei, copila inocenta.
Din fericire, rezultatul definitiv al votului nu a fost influențat, așa că Iulia Clisu a reușit să iasă triumfătoare în pași de dans, aplaudată frenetic de diverși susținători: de Adrian Solomon, în calitatea sa de președinte al PSD Bârlad si de garant al bunelor moravuri (un deputat bun familist e un paravan credibil), dar și de alți pesediști, în alte calități, cum ar fi Traian Petcu.

Review Overview

User Rating: 4.9 ( 1 votes)
Exit mobile version