Est News

„La mulți ani, copilărie!”

de Mihaela NICULESCU

Ieri, 1 iunie, platoul din fața foișorului din Grădina Publică din Bârlad a fost plin de copii. Tot felul de personaje de basm, știute sau închipuite, au fost desenate cu cretă colorată de către elevi ai școlilor „Episcop Iacov Antonovici” și „Manolache Kostache Epureanu”. Alături de aceștia s-au aflat și copii din Fundația Cristi’s Outreach, dar și copii aflați întâmplător în Grădină, la plimbare cu părinții lor.

„Ceea ce vedeți astăzi în Grădina Publică este o ultimă activitate organizată în cadrul Strategiei Naționale a Activităților Comunitare. Proiectul a cuprins mai multe etape, cu acțiunile aferente, iar astăzi desfășurăm ultima activitate, cu titlul «La mulți ani, copilărie!» Elevi ai școlilor «Episcop Iacov Antonovici» și «Manolache Kostache Epureanu» și un grup de șapte copii cu autism beneficiari ai terapiei ABA, au desenat cu cretă colorată, au participat la o serie de jocuri și au socializat, iar la final s-au delectat cu prăjituri și sucuri. Eu sunt coordonatorul local al acestui proiect, iar la nivel județean este Daniela Laic, de la Direcția de Resurse și Asistență Psihosocială Vaslui.”, ne-a declarat Oana Perju, psiholog la Școala „Manolache Kostache Epureanu” din Bârlad.

Alături de copii au fost și părinții. Împreună cu educatorii și specialiștii în terapie ABA, reușesc să ofere copiilor cu autism o șansă către integrare, socializarea fiind deosebit de importantă în acest caz.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version