Est News

Sute de elevi la Marșul Absolvenților

de Roxana NĂSTASĂ

Absolvenții de liceu din Vaslui și-au luat, vineri, la revedere de la profesorii care i-au îndrumat timp de patru ani și au răspuns „Prezent“ pentru ultima dată la strigarea catalogului. Îmbrăcați cu robe, însoțiți de profesori, părinți și oameni dragi, elevii claselor a XII-a de la cele șase licee din municipiu au mărșluit pe străzile Vasluiului cu bucurii, emoții și lacrimi.

Absolvenții s-au adunat cu toții în fața Liceului „Mihail Kogălniceanu“ (LMK) de unde au plecat spre Centrul Civic, acolo unde autoritățile locale au organizat manifestarea. După intonarea imnului țării și a imnului Gaudeamus de către Corala „Fantasia“, oficialitățle județului au făcut câteva urări tinerilor, după care directorii de licee au dat sfaturi și au strigat pentru ultima oară fiecare clasă. De asemenea, fiecare director a anunțat șeful de promoție, cel care a predat cheia succesului mai departe elevului cel mai bun de clasa a XI-a. Manifestarea a avut și o parte mai puțin plăcută, în care totul a fost înrerupt întrucât o elevă a leșinat, având o criză de epilepsie pentru care a fost necesară intervenția Ambulanței. Totul s-a sfârșit însă cu bine.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=_a7Tv3nulEY&w=420&h=315] „Iată-ne la acest moment deosebit din viață voastră. Permiteți-mi să vă fac câteva urări. Dragi absolvenți, vă doresc să vă modelați caracterul, să vă propuneți țeluri și să le îndepliniți. Și, să nu uitați să vă întoarceți acasă. Oriunde vă vor îndruma mașii, Vasluiul vă așteaptă cu drag. Să treceți cu bine peste examene și să căutați bucuria în lucrurile simple. Viață frumoasă și drum frumos!”, le-a urat primarul municipiului, Vasile Pavăl celor 1.500 de absolvenți. Urări de bine a avut și președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, care le-a spus tuturor să aibă multă sănătate, succes și mult, mult noroc în viață.
Și prefectul județului, Andrei Puică a avut câteva cuvinte de spus, și, la fel ca și primarul muncipiului Vaslui a recomandat elevilor să nu uite de unde au plecat: „Vă recomand ca indiferent ce faceți, unde ajungeți, să nu uitați de unde ați plecat. Să reveniți în municipiu, în județ, că avem nevoie de voi, avem nevoie de valori și voi sunteți valori”.
După aceste scurte discursuri ale oficialităților, directorii au anunțat șefii de promoție și a fost citită fiecare clasă în parte cu fiecare diriginte, de la fiecare liceu. Șefii de promoție de anul acesta, sunt: Robert Chirilă de la Liceul cu Program Sportiv, care a avut media generală 9.35, Eduard Oțel de la Colegiul Economic „Anghel Rugină”, cu media 9.92, Andreea Alexandra Liviță, cu media 9.99 de la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, Gabriela Jianu, cu media 9.90 de la Grupul Școlar Industrial „Ion Mincu”, de la Liceu „Ștefan Procopiu”, Laura Mitrache cu media 10 și de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Roxana Pascal cu media 9.97.
La final, în interpretarea melodiei „Ani de liceu”, elevii au aruncat tocile în sus.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version