Est News

Goniți la Chișinău! Pavel și Cleopatra Stratan au fugit de neajunsurile din România

După doi ani de speranțe, chirie și nici un rezultat muzical notabil, Pavel Stratan și-a mutat familia din nou la Chișinău, pentru un trai mai ieftin și mai sigur.
Nu este prima oară când solistul se lovește de probleme financiare și face o schimbare majoră de viață pentru familia sa.
În urmă cu șase ani, când lucrurile nu prea mai mergeau pe plan artistic pentru el și fiica lui, solistul basarabean a fost nevoit să se reîntoarcă împreună cu familia sa în orașul lor de baștină, Chișinău, pentru o lungă perioadă.
Stratan și-a motivat alegerea atunci, spunând că a venit vremea ca fiica sa, Cleopatra, să uite o perioadă că este vedetă a scenei muzicale și să-și continue școala, ca orice tânăr normal, într-un mediu mai liniștit.
După grădiniță și primele clase primare absolvite de Cleopatra în capitala moldoveană, dar și după venirea pe lume a fiului său, Cezar, Pavel Stratan a ales să restabilească domiciliul familiei la București (2011).

Casele de discuri nu i-au vrut și fiul

De această dată nu în centru, ci într- o vilă din Pipera, unde Cleopatra (12 ani), fostul copil teribil al showbizului, cea care a reușit să-și adjudece nu mai puțin de șase recorduri mondiale, a primit o bursă la o școală particulară.
Concertele din ce în ce mai rare ale sale și ale fiicei sale, dar și lipsa de interes a caselor de discuri pentru proiectul muzical în care Stratan își pusese speranțele – promovarea fiului său de numai cinci ani, l-au determinat să se retragă acasă, la Chișinău, și să aștepte vremuri mai bune.
Vedeta de altădată a zilelor de 1 iunie, sărbătorite prin concerte “sold out” la Sala Palatului ori în mari piețe centrale, Cleopatra Stratan a cântat anul acesta, de Ziua Internațională a Copilului, la o biserică romano-catolică din Orșova. Deși mărunte, pentru aceste contracte, familia Stratan va face naveta de acum înainte.
Sursa:  libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version