Taman când bătălia pentru sezonul următor al show-ului “Burlăcița” se dădea între Andreea Tonciu și Oana Zăvoranu, iar cea din urmă era cu pixul în mână să semneze contractul, Antena 1 a anunțat că postul va fi ocupat de Daniela Crudu. Și am aflat cum a fost posibilă una ca asta…
Retrasă din cursă cu grave nemulțumiri financiare (căci ea, la valoarea ei, spera la zeci de mii de euro), Oana Zăvoranu i-a lăsat cale liberă Andreei Tonciu la cârma emisiunii cu iz matrimonial.
Atât i-a trebuit Andreei, care a început să se laude prin tot orașul că ea este viitoar e a “burlăciță”, deținătoarea de drept a contractului de 12.000 de euro (n.r. – suma fixă pe care producătorii au pus-o la bătaie pentru sezonul următor al show-ului). Fericirea ei nu a durat însă decât câteva zile, căci pe fir a intrat Bianca Drăgușanu…
A «săpat» unde trebuie
Aflată la o negociere în nume propriu, spun sursele noastre, roșcata a luat foc când a aflat că nimeni nu s-a gândit la amica ei, Daniela Crudu, care suferea în tăcere pe tema asta, și, cum prietenul la nevoie se cunoaște, a început să facă lobby pentru ea.
Cu spor, se vede treaba. Bianca a “săpat” unde trebuie și, peste noapte, Cruduța a devenit titulara celor 12.000 de euro și a mult râvnitului rol.
Evident, consecințele nu au întârziat să apară. În ultima vreme, Daniela li se plânge din ce în ce mai des prietenelor ei că Tonciu o bârfește pe la toate colțurile și o toacă mărunt pe unde apucă, fără să știe însă că vina detronării ei îi aparține, de fapt, Biancăi.
Sursa: libertatea.ro