de Alex SAVA
La aproximativ 15 kilometri de târgul Vasluiului, se află locul copilăriei celei care a fost Prima Doamnă a României din toate timpurile, Elena Cuza. Martor al celor 15 ani petrecuți aici de soția Domnului Unirii stă Conacul Rosetti-Solescu. Lăsat în paragină de decenii dar revendicat de moștenitori, refuză să îngenunchieze în fața timpului, la fel ca zidul masiv care îl străjuiește. Deși puternic afectat de vreme, conacul străjuie încă somnul de veci al Elenei Cuza, înmormântată în curtea Bisericii Domnești „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, pe care Gheorghe Rosetti a donat-o spre închinare comunității. Elena Cuza a fost motorul mai multor acțiuni care au marcat istoria României, unul dintre cele mai importante episoade de această factură fiind regizarea evădării lui Cuza la Brăila. Amprenta ei peste meleagurile Soleștiului se simte. Oamenii sunt simpli, dar calzi, frumoși și demni. Aici oricine știe că numai cine muncește trăiește bine. Așa că orice oportunitate este exploatată. În momentul de față, în comună sunt nici mai mult nici mai puțin decât 12 fermieri care au accesat fonduri europene. Nu se îmbogățesc, dar se trăiește bine. „Suntem comuna cu cele mai multe proiecte din GAL. Pentru tineri facem totul, pentru că ei termină facultăți pe la Iași, dar pe urmă ce fac?! Așa, au ceva de făcut acasă la ei”, spune Mona Bujor, primarul comunei. Ea este a doua domnă a Soleștiului. Poate că această afirmație pare un pic exagerată, însă cele trei mandate obținute până acum în fruntea comunei o confirmă.
Comuna Solești este situată la 15 km nord de Vaslui. Ea se compune din satele Solești, Șerbotești, Știoborăni, Boușori, Vales Siliștei, Satu Nou și Iaz. Din punct de vedere geografic, teritoriul comunei Solești, situat în Bazinul Vasluiețului, este format din dealuri și coline fragmentate de văi, ca rezultat al eroziunii cursurilor de ape (Valea Anghelinei, Valea Mâței, Valea Nedeia, Valea Seacă, Valea Lozanei, Valea Hârtop, Valea Racului, Valea Râpelor). Se observă pretutindeni platouri slab înclinate, versanți abrupți, văi înguste și lungi, cu aspect de lunci mici și culmi paralele cu o orientare a straturilor dinspre est spre sud est.
Pe teritoriul comunei se găsesc pădurile Fundătura, Mâța, Pârțache, Limbari (Boușori) și Râpele (Șerbotești). Ca specii de arbori existente se identifică stejarul, frasinul, ulmul, carpenul, salcâmul, teiul și plopul. Comuna este așezată din punct de vedere geologic într-o structură de platformă cu straturi înclinate dinspre est spre vest și sud de roci sedimentare de argilă și marne.
Localitatea Solești este atestată documentar la data de 10 martie 1502, prin documentul emis de domnitorul Ștefan cel Mare care întărește lui Toader Toc, stolnic la curtea domnului, satul Solești pe râul Vaslueț.
Conacul Solescu, martor al unei nunți unice și monument istoric
De satul Solești este legată întreaga existenta a Elenei Rosetti devenita prin căsatorie Elena Cuza, Prima Doamna a României s-a născut la 17 iunie 1825, din părinții Iordachi și Catinca Rosetti, stăpânitorii moșiei Solești și ai satului făcând parte din marea boierime a țării. Prima doamnă a României și-a petrecut aici copilăria, alături de frații săi, între care și Theodor Reosetti, prim- ministru al României și fondator al Societății Literare „Junimea”.
Elena Cuza a trăit în conacul de la Solești până la 15 ani, când a fost dusă la Iași și introdusă în înalta societate. Acolo l-a cunscut pe Alexandru Ioan Cuza, cu care s-a căsătorit la vârsta de 19 ani.
În data de 10 ianuarie 1846, Iordache Rosetti a murit, iar în conac a rămas soția sa, Ecaterina, care a locuit acolo până în ziua morții, 11 aprilie 1869. Moșia și conacul de la Solești rămân moștenire fiului Dimitrie Rosetti (1830–1903), care o vinde fratelui mai mic, Theodor (1837–1923), în anul 1874. La rândul său, în anul 1886, vinde moșia și conacul fiului fratelui său mai mare, Gheorghe Rosetti (1853–1916), care, în anul 1893 donează biserica comunității locale, pe motiv că marea partea a timpului era plecat din țară, acesta ocupând funcția de ambassador la Paris, Viena, Belgrad și Petrograd.
În data de 30 aprilie 1909, au fost îngropate în curtea bisericii de pe moșia Solești rămășițele pământești ale Elenei Cuza, alături de cele ale mamei sale.
Un monument revendicat, în paragină lăsat
Conacul a fost revendicat în 2002 de către moștenitorii lui Theodor Rosetti, Claudia Paulus-Amashaufer stabilită Germania, Anne Christine Rosetti și Stephane Rosetti-Solesco, amândouă stabilite în Franța. În data de 10 noiembrie 2005, Anne Christine Rosetti-Solescu depune, în numele moștenitorilor, o cerere reformulată de „restituire integrală și în natură”.
Din păcate, clădirea ajunge într-o stare gravă de degradare, precum și parcul cu arbori seculari care au ajuns să fie tăiați de localnici.
Conacul poartă amprenta stilului arhitectural moldovenesc, fiind construit din cărămidă și pe o fundație de piatră și combinând elemente tradiționale cu cele ale stilului neoclasic, la modă în Europa din acea perioadă. Are trei nivele, demisol, parter și etaj, și 15 camere care erau construite în jurul unui hol central, unde se găsea o scară imensă cu balustrada sculptată. Din acest hol se ajungea prin trei coridoare în toate camerele conacului, care erau decorate în stuc și dotate cu sobe din teracotă.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=AtRqvZgzzds&w=420&h=315]
O boltă pentru trăsuri cu trei arcade sprijnite pe șase stâlpi din cărămidă se afla la parterul fațadei de pe latura de est a conacului, precum și o terasă în aer liber la etaj. În ceea ce privește fațada de vest și aici se găsea o galerie cu trei arcade, deasupra căreia se află o terasă descoperită mai mică decât cea de pe fațada de est a conacului. Fațada de vest prezintă un corp în rezalit, având dispusă avansat o galerie cu trei deschideri în arc în plin centru, deasupra căreia se află o terasă mai mică decât cea de pe fațada de est.
Turist în Solești
În afară de Conacul Rosetti-Solescu, în comuna Solești se află un alt monument istoric de mare importanță. Este vorba despre Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, obiectiv înscris în Patrimoniul cultural național.
Construită între anii 1859-1860, în partea de sud-est a satului, de către proprietara Ecaterina Rosetti-Solescu, biserica a fost zidită din cărămidă, pe temelie de piatră și acoperită cu tablă galvanizată. Pictura iconostasului a fost executată la Petrograd, iar pictura murală originală se păstrează pe bolta altarului, reconstruită de Toader Eftimie în anul 1945. La început, biserica a fost capela particulară a boierilor Rosetti, iar în anul 1895, fostul ministru plenipotențiar al României la Petrograd, Gheorghe Rosetti a donat biserica locuitorilor din Solești.
Acest frumos lăcaș de cult are o evanghelie argintată, chivot de argint și o dvera plușată lucrată la Paris, despre care se spune că ar fi donația Doamnei Elena Cuza, cărți vechi cu litere chirilice, veșminte de mătase naturală.
Un alt edificiu de patrimoniu este vorba de Biserica de lemn de la Știoborăni. Începuturile acesteia ar putea fi legate de marele dregător Știbor, de la curtea lui Alexandru Ioan Cuza. În forma sa actuală, biserica datează din sec. al XVIII-lea și face parte din bogatul patrimoniu de bisericuțe din lemn al județului Vaslui. Construită din bârne de stejar se impune prin raritatea planului cât și proporția volumelor și calitatea execuției tehnice. În trecut a fost schit, apoi mănăstire, actualmente este biserica satului.
O comună frumoasă, cu oameni pe măsură
Soleștenii par să-și fi însușit istoria locului. Se încăpățânează să păstreze cu strășnicie tradițiile și obiceiurile locale. Aici există și un anasamblu popular, denumit „Soleștenii”, care sub coordonarea lui Constantin Adam a obținut numeroase premii la concursurile de speciliate și a bifat zeci de prezențe la evenimente culturale.
Dincolo de conservarea mediului cultural, trăsătura definitorie a soleștenilor este inițiativa. Doar nu degeaba străbunii lor au trăit pe lângă Prima Doamnă. Așa că ei nu așteaptă să primească, ci se apucă de făcut.
„Sunt aceste fonduri care se dau pentru tinerii fermieri. Noi ne-am gândit să profităm de ele, pentru că e păcat să se piardă”, spune Mona Bujor, primarul comunei.
După mai multe întâlnirii cu tinerii capabili din comună, Mona Bujor i-a convins pe câțiva să se apuce de treabă.
„Ei sunt studenți pe la Iași. Fac mastere, fac doctorate. Și pe urmă ce fac? Se duc vânzătoare la mall? Le-am explicat că pot să facă și asta, dar să înceapă ceva aici, acasă, că e păcat. Dacă se poate, de ce să nu o facă și să ia și niște bani de la Uniunea Europeană? Și mulți au înțeles și s-au apucat de treabă. Acum, la momentul de față, avem 12 tineri fermieri în comună care au accesat fonduri europene. Suntem pe primul loc în Grupul de acțiune locală din care facem parte”, mai spune Mona Bujor.
Un exemplu de perseverență
La Solești aproape toată lumea știe că numai cine nu muncește nu are. Iar oamenii de aici par să aibă ceva din îndârjirea familiei domnești.
Gelu Iacob, spre exemplu, a înțeles că la patron, indiferent ce lucrezi, nu poți fi decât slugă. A lucrat în București până în 1994, a pus ban pe ban și s-a întors acasă, la Solești, unde și-a deschis propria afacere. A început să vândă carne de porc.
„Am avut tarabă în piață la Vaslui și mi-a mers chiar bine. Dar apoi am intrat în UE și nu ne-au mai dat voie să sacrificăm noi porci”, povestește Gelu.
Nevoit să se ocupe de altceva, s-a gândit să facă o fermă de vaci, dar… a înțeles că nici vaci nu are voie să crească, drept pentru care a optat pentru cea mai simplă
afacere a „privatizatului” de la țară: magazin/bar/discotecă. Însă nici asta nu a ținut prea mult.
„De mers, a mers binișor. Dar erau multe scandaluri. Veneau pe aici, beau, se îmbătau și făceau scandal. Trebuia să stau între ei. Și am zis că mai bine nu-mi mai trebuie decât să am tot felul de scandaluri”, ne-a mai spus Gelu.
În ultimă instanță, a aplicat pentru Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. A pus totul pe numele soției, pentru că el depășire vârsta minimă. S-a apucat de păsări și de porci. A ajuns acum la peste 1.700 de capete de păsări și 44 de porcine. Muncește doar el, cu familia. Și face față cu brio. Iar veniturile sunt încurajatoare.
„N-am tras niciodată linia, cât am cheltuit, cât am încasat, dar se trăiește bine. Trăiești bine și ești la tine acasă, asta e cel mai important. Piață pentru carne există oricând. Eu am clienți care la Crăciun vin să ia porc de la mine. Am lucrat și pe bază de programare, că mai mult de cinci porci pe zi nu pot să fac de la tăiat, pârlit, până la tranșat… Oamenii vin că știu că am marfă bună. Aș putea să dau la animale concentrate, să crească, dar nu fac din astea. Oamenii vin la mine fiindcă vor ceva eco. Și așa le dau”, ne-a mai spus Gelu.
Asemenea lui este și Alexandru Cucu. A lucrat câțiva ani pe la oraș, iar când industria a început să se scufunde, s-a întors acasă, la Solești. Ani la rând a făcut agricultură, pănâ când s-a apucat de fermă, pe aceeași măsură 112.
„În Vaslui nu mai este industrie. Confecțiile ce mai respiră puțin, în rest nu mai e nimic. Copiii noștri chiar nu mai au unde să muncească, și nici noi nu mai avem. Trebuia să facem ceva. Și am zis să facem o fermă de pui și porci. Împreună cu băiatul am început și lucrăm aici amândoi. Merge binișor. Nu pot să mă plâng. Numai dacă nu muncești nu ai”, spune Alexandru Cucu.
Prin curtea sa se plimbă acum peste 700 de capete de pui, de diferite rase, iar în cotețe stau la umbră 44 de porci.
Asemenea celor doi, în Solești mai sunt încă zece fermieri care au decis să lucreze pentru ei. Unii fac legumicultură. Alții zootehnie, iar alții agricultură. Dovada clară că, dacă se vrea, se poate face ceva și la țară, acolo unde, cel mai adesea, oamenii se plâng că nu au posibilități, uitând că la baza oricărui succes stă simplul act al voinței.