Est News

INTERCEPTĂRI: Numele lui Antonescu și Ponta, în dosarul Herțanu-Semcu

Numele fostului lider PNL Crin Antonescu și cel al președintelui PSD Victor Ponta apar în stenogramele din dosarul Herțanu-Semcu, din discuțiile interceptate reieșind că aceștia ar fi fost informați și ar fi vorbit despre contractele de lucrări din județul Prahova.

Procurorii DNA Ploiești l-au reținut, miercuri, pe Adrian Semcu, director al SC Hidro Prahova și fost vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova în perioada 2008-2012, acuzat de trafic de influență în dosarul în care sunt inculpați cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, deputații Sebastian Ghiță, Vlad Cosma și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma.

În același dosar a fost reținut și omul de afaceri Gheorghe Boeru, reprezentant al SC Romair Consulting SRL, firmă care a derulat afaceri cu SC Hidro Prahova SA, deținută de Consiliul Județean Prahova, Boeru fiind acuzat de dare de mită, cumpărare de influență și evaziune fiscală.

În documentele procurorilor, obținute de MEDIAFAX, se arată că, începând din 2010, anterior și pe parcursul derulării procedurilor de achiziție pentru contractele de servicii și lucrări ce urmau să fie încheiate în cadrul proiectului cu fonduri europene „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”, au existat discuții și înțelegeri între mai multe persoane influente și cu importantă susținere politică, privind realizarea intereselor vizând obținerea, în mod ilicit, a unor sume de bani din plățile efectuate de către beneficiarul proiectului, SC Hidro Prahova SA.

Anchetatorii susțin că banii urmau să fie primiți, sub formă de comisioane, de la societățile agreate, pe care fiecare dintre persoanele implicate urma să le sprijine în atribuirea contractelor prin exercitarea influenței pe care o aveau la conducerea și angajații SC Hidro Prahova SA, respectiv la reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor cu atribuții legate de derularea proiectului.

În documentele procurorilor sunt redate mai multe interceptări ale unor discuții telefonice din 2010 și 2011. Într-una dintre aceste discuții, din 21 ianuarie 2011, dintre Adrian Semcu și Nicoleta Cătălina Buzoianu, cei doi fac referire la fostul lider PNL Crin Antonescu și președintele PSD Victor Ponta când discută despre încheierea contractului de „Asistență tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări” din cadrul proiectului cu fonduri europene. Din discuții rezultă că Antonescu știa de ” toate dedesubturile” lui Sebastian Ghiță, iar acesta din urmă ar fi vorbit cu Victor Ponta:

„BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Am vorbit cu ăsta.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Da?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Păi a zis măcar să o rezolve așa…, jumate, adică să-i dea ree.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Aha.

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Și diseară, când termină acela, că se duce nu știu unde, se mai întâlnesc o dată, pe seară.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Dar nu au dat încă verdictul ăia?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Nu, nu.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Dar cât crezi că mai durează? Sau el ce zice?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Mă, el zice că deseară ar avea un răspuns mai clar. La 7, nu știu când are întâlnirea, a zis că, cum termină acolo, mă sună iar și dacă e ceva mai mult de vorbit, mâine ori mă duc până la jumatea drumului ori vine el, ori nu știu… ceva de genul ăsta.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Îhî.

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Cam așa am discutat cu el.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Am vorbit cu tovarășul CRIN.

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Da?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: L-am sunat, nu mi-a răspuns și în 2 minute mă sună înapoi. Lejer, foarte așa… Știe de toate dedesubturile lui GHIȚĂ, dar el a vorbit cu PONTA. Și i-a zis Băi, e problema voastră, la Prahova nu cedez, unul e al nostru. Nu contează care ( n.n. ulterior a fost încheiat contractul cu asocierea formată din SC GROSSMAN ENGINEERING SRL, administrată de cumnatul premierului Ponta Victor Viorel, Herțanu Iulian Cristian, și SC EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL) Și el… tot el zice…: Băi ADI, să fiu sincer și drept, eu cred că ar fi mai important județul, că la Ploiești e CĂTĂLINA, e organizația, avem fieful totuși de nivel… nu-mi fac probleme. Dar în județ… Exact gândirea mea. Știi?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Da”.

Procurorii redau în documentele din anchetă și o discuție din 19 septembrie 2011, când Adrian Semcu este contactat de Mihai Ștefănescu și discută despre proiectele din județul Prahova, Ștefănescu spunând că acestea ar fi deja împărțite de „mogul”, care „face toate jocurile”, anchetatorii precizând în material că este vorba despre Sebastian Ghiță. În discuție se face referire și la „ăla micu’ „, procurorii făcând mențiunea că referirea este la Vlad Alexandru Cosma.

„SEMCU ADRIAN-EMANUIL – La mulți ani! Să trăiți! Vroiam să vă sun că am auzit că este ziua dumneavoastră astăzi! Să trăiți!

MIHAI – Mersi! Ce faceți!?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Uite, am avut o întâlnire și mă duc la alta!

MIHAI – Ne vedeam și noi zilele astea…

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Sigur, sigur!

MIHAI – Că încep să se încingă spiritele, dracu’!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Pentru care din ele?

MIHAI – Pentru toate, se încing spiritele pe aici!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Și asta… asta ce veste e? De bine sau de rău?

MIHAI – Nu, e așa neutră!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Tot eu sunt vinovatul?

MIHAI – A! Nu, nu, nu, Doamne ferește! Unde… că ați fost scos din cărți! Acum, gata, nu mai prezentați… nu mai sunteți de actualitate!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Da?

MIHAI – Da!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Foarte bine!

MIHAI – Păi da, așa am zis și eu!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mai facem o încercare deși e cam lungă! Vedem cine râde la urmă!

MIHAI – Păi da! Nu?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – În fond, important e să fim sănătoși, să trăim, mai bem un șpriț din când în când!

MIHAI – Păi da!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Dai și tu o masă astăzi cu ei, ceva… faci?

MIHAI – Nu fac nimic dar dacă vreți fac!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Nu, MIHAI, eu mă gândeam că poate faci cu ei, îi mai tragi de limbă ceva! Știi tu cum e omul…

MIHAI – Nu fac cu nimeni, îmi bag picioarele!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Că ăsta bătrânul… astăzi am venit eu la serviciu, că săptămâna trecută n-am venit pe la serviciu deloc, și astăzi am venit la serviciu și îmi povestea că aseară la Boccacio acolo era și mogulul dar zice că: «Era deja într-o stare mai avansată așa și nu aveam ce să discut cu el!». Sărbătoreau cu BURLACU, că s-a însurat!

MIHAI – Da, da, da!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Știi!?

MIHAI – Păi mogulul, cred că de la 1 octombrie a supt p…! Îi ia ăla toată jucăria!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Am auzit și treaba asta și nu sunt străin! …

MIHAI – Eu i-am spus de la început că asta o să întâmple și ei ziceau că sunt eu rău și că le vreau răul! Le-am zis: «Bă, Doamne ferește, eu… doar mă uit și văd și vă spun că o s-o sugeți!» «Nu, că nu o sugem!» «Bine!»

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Și vor și pe plan local să facă nu știu ce măgării!

MIHAI – Păi da, așa am auzit că se laudă mogulașul, asta era una dintre…

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mogulașul?

MIHAI – Mogulașul cică, el împarte tot, el face tot, el…

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Ăla micu’?

MIHAI – Nu, ăla marele, ăla marele, mogulul mare!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – A!

MIHAI – Că el face toate jocurile, el tot… el împarte, el le discută… I-am lăsat în pace, să facă ei, să discute ei, să rupă ei… Nu? Nu e cel mai bine așa?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Da, interesant, interesant ce va fi, vom vedea!

MIHAI – Acum urmează bătălia pe… știți dumneavoastră pe ce!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Care?

MIHAI – Urmează bătălia pe astea… că toată lumea e cu ochii să facă bani acum că, de fapt, ăsta a fost… de fapt, interesul!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Licitațiile care vin, nu?

MIHAI – Aha, aha! Ați văzut!?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Și tu te bagi undeva?

MIHAI – Păi mă bag la toate! Adică vreau să mă bag la toate!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mergi singur sau iei partener?

MIHAI – Nu?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mergi singur sau iei partener?

MIHAI – Nu, păi mai iau un partener!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Păi asta vroiam să-ți propun!

MIHAI – Păi dar n-am cum să merg singur… n-am cum să merg singur!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Îhm!

MIHAI – Și mă duc pe la toate, să îndrăznească să mă dea afară!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – EI nu, asta nu, dar știi ce? Va trebui să facem o logică! Tu să spui că-ți bagi p…, nu te duci și să vii cu…

MIHAI – Nu!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Stai un pic! Și să vii cu cineva în față!

MIHAI – Păi stați liniștit că știu eu cum să o fac

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Hai că ne gândim, ne gândim, îți spun eu! Bine, vorbim!

MIHAI – Dar eu aștept să mă cheme și pe mine cineva! Dacă nu mă cheamă, nu-i problemă!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bine, bine!

MIHAI – Eu sunt…

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bine, vorbim!

MIHAI – …, așa se umblă vorba!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Cum?

MIHAI – Umblă vorba că s-au împărțit deja!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Nu s-a împărțit nimic!

MIHAI – Păi așa umblă vorba, eu vă spun ce aud și eu!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Ce să se fi împărțit, mă?

MIHAI – N-auziți că mogulul a împărțit tot!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Îs decât două scoase!

MIHAI – Păi da, și cică sunt deja împărțite de mogul!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bă, dar cum să le împartă că deocamdată nu se știe decât caietul de sarcini și data primei licitații!?

MIHAI – …

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Cum?

MIHAI – Bine, la proști merge!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Dă-i în p…. mă-sii! Hai că încep să mă enervez! Vorbim noi când ne întâlnim!

MIHAI – Bine!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bine, bine, MIHAI! La mulți ani! Sănătate! Pa, pa!

MIHAI – Mersi!”.

Procurorii precizează, în documentele citate, că există un grup de interese în ceea ce privește activitatea derulată la nivelul SC Hidro Prahova SA, în special cu privire la implementarea proiectului cu finanțare europeană, format din Sebastian Ghiță, Vlad Alexandru Cosma și alte persoane. Interese referitoare la activitatea SC Hidro Prahova SA legată de proiectul cu finanțare europeană existau și din partea lui Adrian Semcu, Mircea Roșca și al consilierul județean Pătrașcu.

„Este evident faptul că valoarea foarte mare a proiectului, respectiv 200.000.000 de euro, a stârnit interesul multora, inclusiv a celor menționați mai sus. Se urmărea ca licitațiile să fie câștigate de către societăți agreate, dar ulterior, aproape oricare din societățile participante ar fi câștigat procedurile de achiziție, una din persoanele interesate tot avea o influență asupra reprezentanților acestora, influență care permitea obținerea de avantaje patrimoniale prin diferite firme interpuse în circuitul banilor”, au mai arătat procurorii în documentele citate.

Anchetatorii susțin că cei care hotărau cine câștigă lucrările în cadrul SC Hidro Prahova SA ar fi fost Dumitru Pantea, Mihail Coman, Adrian Semcu și Mircea Roșca.

„Constructorii plăteau comisioane pentru sprijinul acordat constând în atribuirea contractelor, semnarea contractelor și începerea lucrărilor și pentru efectuarea plăților”, au precizat procurorii.

Adrian Semcu și Gheorghe Boeru vor fi prezentați, joi, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit procurorilor, în perioada august 2010 – aprilie 2011, în schimbul unei sume de bani, Adrian Semcu, la acea dată vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, folosindu-se și de influența pe care o avea la reprezentanți ai conducerii SC Hidro Prahova SA Ploiești și în înțelegere cu Gheorghe Boeru, l-a ajutat pe acesta ca asocierea din care făcea parte firma Romair Consulting SRL București să câștige la licitație un contract de achiziție publică finanțat în majoritate din fonduri europene.

Contractul, în valoare de 25.085.000 de lei, intitulat „Asistență tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări”, face parte din proiectul european „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”, proiect care are ca autoritate contractantă SC Hidro Prahova SA Ploiești, firmă deținută de Consiliul Județean Prahova.

În acest dosar sunt deja urmăriți penal pentru infracțiuni de corupție și asimilate corupției cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, deputatul independent Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia din urmă, președintele Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma, consilierul local ploieștean Ionuț Ionescu, precum și oamenii de afaceri Vladimir Ciorbă, Mihail Coman, fost consilier județean în CJ Prahova, Liviu Munteanu, Ilie Drăgan și Iuliu Virgiliu Roman.

De câteva săptămâni, Semcu deține funcția de director al SC Hidro Prahova, firmă ce aparține Consiliului Județean și prin care se derulează un proiect pe fonduri europene pentru extinderea rețelei de canalizare în mai multe localități din județ, iar în perioada în care a fost semnat contractul pentru extinderea rețelei de canalizare de la Comarnic, contract ce face obiectul unei anchete a DNA Ploiești, Semcu deținea funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova.

Adrian Semcu a fost, de asemenea, deputat în Parlamentul României, iar pentru o scurtă perioadă de timp a deținut și funcția de prefect al județului Prahova.

Gheorghe Boeru este președintele firmei Romair Consulting, înființată în anul 1997, care oferă servicii de consultanță în afaceri și management, proiectare și inginerie.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version