de Marian Mocanu
Guvernul a modificat data limită până la care fermierii pot depune cererile unice de plată pentru subvenții în agricultură. Astfel, termenul de depunere a documentațiilor a fost prelungit cu 25 de zile, până pe data de 10 iulie. Fermierii care vor depune cererile de plată în perioada 15 iunie – 10 iulie vor fi penalizați cu 1% pe zi din suma pe care o au de primit. La nivelul județului Vaslui, până ieri, 10 iunie, aproape zece mii de fermieri nu depuseseră încă cererile unice de plată pentru suprafață. La fel, două treimi dintre zootehniști la care se adaugă nu au reușit să ajungă la centrele APIA pentru solicitarea subvențiilor aferente acestui an agricol.
Dacă ar fi fost să se respecte termenul limită inițial de depunere a cererilor de subvenție privind măsurile și schemele de sprijin în agricultură pentru anul 2015, mai bine de o treime din fermierii vasluieni ar fi rămas fără subvenții. Numai în ceea ce privește subvențiile pe suprafețe agricole, în anul 2014 la Agenția De Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui au fost depuse 27.299 cereri, pentru o suprafață totală de 365.982 hectare teren arabil. Anul acesta, până la data de 10 iunie, deci cu doar cinci zile înaintea expirării termenului final inițial, la nivelul județului Vaslui au fost depuse doar 17.740 cereri, pentru o suprafață totalizând mai puțin de o sută de mii de hectare. Datorită noilor norme intrate în vigoare în acest an, care prevăd că cererile de subvenție trebuie însoțite de copii ale Registrului Agricol pentru fiecare parcelă pentru care se solicită subvenții, doar 177 mari fermieri, dintre cei care au în folosință minim 50 ha, din totalul de 451, au depus cereri. Suprafața pentru care marii fermieri au depus deja cereri de subvenție este de doar 47.000 hectare, în condițile în care, conform statisticilor, aceștia au în folosință sau proprietate de cel puțin trei ori mai mult teren.
Aceeași situație se regăsește și la nivelul crescătorilor de animale. Din totalul de 1700 crescători de animale care au accesat aceste subvenții în anul 2014, doar 553, mai puțin de o treime, au depus, până pe data de 10 iunie, cererile de subvenție aferente anului 2015. Pentru crescătorii de animale, dat fiind faptul că, în premieră, în acest an se depune o singură cerere unică atât pentru suprafețele de teren, inclusiv pășunile, cât și pentru animale, doar strângerea documentației aferent făcea imposibilă depunerea la timp a dosarului pentru accesarea acestor măsuri de sprijin în agricultură. Asta cu atât mai mult cu cât, pe lângă adeverințele de la primăriile de care aparțin, crescătorii de animale au trebuit să depună și alte acte, inclusiv care atestă înregistrarea în registrul exploatațiilor a animalelor pentru care solicită subvenția. De asemenea, actul normativ pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 a fost modificat în ultimul moment pentru a permite asociațiilor de crescători de animale înființate la nivelul fiecărei comune să acceseze subvențiile pentru islazul comunal luat în concesiune de la Consiliile locale. Practic, doar începând din data de 8 iunie, în decurs de doar o săptămână, asociațiile de crescători de animale puteau depune cererile însoțite de documente din care să reiasă acordul tuturor membrilor asociației pentru obținerea subvențiilor.
În aceste condiții, guvernanții au revenit asupra primei decizii, de declarare a zilei de 15 iunie drept termen limită pentru depunerea cererilor unice de subvenții în agricultură aferente anului 2015. Acest termen a fost prelungit cu 25 de zile, până pe data de 10 iulie, timp în care fermierii mai pot depune cererile de sprijin financiar pentru schemele și măsurile de sprijin pe suprafață pentru anul 2015. În această perioadă, cei care vor depune cererile vor fi penalizați cu 1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 10 iunie din totalul sumei pe care o au de primit.
„Noi, personalul din cadrul APIA Vaslui, am făcut tot ce a depins de noi pentru a primi toate cererile din partea oricărui solicitant. Orarul de lucru cu publicul s-a prelungit în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica, până la satisfacerea fiecărui solicitant care s-a prezentat la sediile locale sau el central al APIA Vaslui. Mai mult decât atât, în ultima perioadă, dat fiind faptul că, din cauza suprasolicitării, serverele centrale se blocau în anumite momente, am luat decizia ca să fe acceptate și cererile depuse pe suport de hârtie, urmând ca, la remedierea situației, lucrătorii noștri să înregistreze aceste cereri în sistemul național. Nu avea rost să blocăm activitatea sin cauza unor disfuncționalități de ordin tehnic, iar fermierii veniți, unii dintre ei de la mari distanțe, să fie nevoiți să aștepte ore în șir pentru depunerea cererilor. În continuare vom menține aceeași modalitate de lucru, cu program prelungit și acceptarea cererilor pe suport de hârtie, pentru ca cât mai mulți fermieri din județul Vaslui să beneficieze, dacă au dreptul, de aceste subvenții”, ne-a declarat Răzvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui.