de Roxana NĂSTASĂ
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a demarat, ieri, o anchetă, în cazul unui elev care făcea practică într-un service auto aparținându-i fostului deputat Viorel Cărare, fiind stropit cu acid sulfuric din bateria unei mașini.
Băiatul, elev la Grupul Școlar Industrial Ion Mincu” din Vaslui, aflat în timpul orelor de practică, urmărea cum un autoturism este urcat pe rampă, iar mașina a căzut peste o baterie auto din care a țâșnit acid sulfuric. Substanța a ajuns pe ochii și fața acestuia. Proprietarul service-ului auto, fostul deputat PDL Viorel Cărare, a refuzat să comenteze incidentul produs.
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a anunțat că reprezentanții service-ului la care s-a întâmplat incidentul se fac în primul rând vinovați de faptul că nu au anunțat autoritățile competente cu privire la ceea ce i s-a întâmplat elevului.
„În urma verificării efectuate la unitatea respectivă s-a luat măsura sancționării cu amendă în valoare de 8.000 de lei, pentru neluarea măsurilor de securitate în muncă și necomunicarea incidentului. Totodată, s-a dispus sistarea echiamentului, până la remedierea defecțiunii”, a declarat inspectorul-șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.