Est News

„Cristale de gând”, la Biblioteca „Stroe Belloescu”

Ieri, Biblioteca „Stroe S. Belloescu”, din Bârlad, a găzduit, de la ora 17.30, lansarea volumului „Cristale de gând”. Cartea este scrisă de profesorul bârlădean Gheorghe Clapa. Acesta, de-a lungul timpului, în calitate de colaborator al mai multor publicații locale și județene, a prezentat numeroase cărți cu autori de sex feminin, poete sau prozatoare. Gheorghe Clapa a considerat că ar fi bine să strângă, între coperțile unui volum, o parte dintre comentariile scrise de el pentru acele cărți.

„Consider acest volum un imn pe care îl dedic femeii scriitoare. Volumul pe care tocmai l-am lansat cuprinde două capitole. În primul, mă ocup de poezia distinselor poete pe care le-am cunoscut și le-am prezentat, <<Poezia – un mac înflorit în lanul spiritelor noastre>>, iar al doilea capitol l-am dedicat femeilor prozatoare contemporane. În volumul <<Cristale de gând>>, m-am ocupat de creația a 23 de autoare de poezie și proză, și am comentat 38 de eseuri”, a declarat Gheorghe Clapa, autorul volumului.

Printre poetele prezente, prin operele lor, în volumul lansat ieri, se numără Elisa Artene, Teona Scopos, Gabriela Ana Balan, Oana Pavel (fiica scriitorului Petruș Andrei, care locuiește în Canada). Prozatoarele, a căror creație este comentată în „Cristale de gând”, sunt: Elisa Artene, Elena Angheluță Buzatu (California) și Iulia Deleanu.

Gheorghe Clapa oferă date interesante în cartea sa și despre alte personalități, precum bârlădeanca Natalia Dimopol (Miss România 1902), Florica Bagdasar (prima femeie ministru al Sănătății, între anii 1946 – 1948), Eugenia Moldoveanu (directoare a Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul”, și despre dr. Augustina Vișan Arnold, autoare a 30 de cărți de poezie.

Prezentarea volumului „Cristale de gând” a fost făcută de către profesorul Gruia Novac și scriitorul Petruș Andrei. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version