de Răzvan CĂLIN
Ieri după-amiaza, Mănăstirea Bujoreni a fost la un pas de a se transforma în scena unei tragedii: peste un tânăr în vârstă de 35 de ani s-a surpat un mal de pământ, îngropându-l până la mijlocul trupului. Victima este din satul Popeni, comuna Zorleni și obișnuia periodic să lucreze ca zilier la această mănăstire.
”Acesta a căzut în șanțul respectiv care are o adâncime de aproximativ 3,5 metri și peste el s-a surpat și unul dintre maluri, fiind acoperit de pământ până în zona toracelui. Colegii de la Detașamentul Bârlad care s-a deplasat la fața locului au reușit să-l scoată pe bărbat în jurul orei 15.30”, ne-a declarat maiorul Ciprian Silav, purtătorul de cuvânt al ISU ”Podul Înalt” Vaslui.
Norocul bărbatului a fost că pământul nu l-a acoperit în întregime și astfel ceilalți oameni care se aflau la acea oră în mănăstire au sărit imediat să-l scoată, lucru realizat abia după ce pompierii militari au intervenit. Tânărul a scăpat doar cu niște politraumatisme în zona picioarelor și o sperietură zdravănă, el fiind transportat de un echipaj al Ambulanței Bârlad la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman”.