Est News

ACTUALIZAT Parlamentul a adoptat legea pensiilor speciale pentru parlamentari; senatorii si deputatii vor primi o indemnizatie de 1500 lei pe luna pentru un mandat, in limita a trei mandate/ Parlamentarii condamnati pentru coruptie nu primesc pensie speciala

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost adoptat marti in sedinta comuna de plen a Camerei Deputatilor si Senatului cu 303 voturi „pentru”, 124 „impotriva” si doua abtineri. Guvernul a dat aviz negativ acestui proiect, invocand acordul cu FMI. Potrivit acestui proiect legislativ, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizatie speciala de circa 4600 de lei, iar pentru un mandat va primi circa 1.500 de lei. De aceasta indemnizatie nu beneficiaza insa si parlamentarii condamnati definitiv pentru coruptie, acesta fiind un amendament ce apartine liberalului Radu Zlati, singurul liberal care a anuntat ca va vota pentru acest proiect.

Legea trebuie promulgata de presedintele Klaus Iohannis.
De la sedinta comuna au lipsit cei doi presedinti ai camerelor, Calin Popescu Tariceanu si Valeriu Zgonea, precum si premierul Victor Ponta, operat in Turcia.
Votul a fost la vedere, prin ridicarea mainilor.

Declaratii politice de la tribuna plenului:

PNL a anuntat ca va vota impotriva propunerii legislative pentru ca ar institui un sistem preferential.
„Am solicitat neintroducerea pe ordinea de zi a proiectului de modificare a Statutului deputatilor si senatorilor care prevede practic infiintarea unei pensii parlamentare speciale. Mi s-a raspuns ca, avand in vedere ca raportul este gata, trebuie introdusa pe ordinea de zi si eventual daca plenul vrea sa o scoata de pe ordinea de zi o sa o faca. Mie mi se pare ca, in ciuda unei reactii extrem de clare din partea opiniei publice, in ciuda unui evident tratament legislativ preferential pe care il manifesta coalitia majoritara, in continuare vor sa adopte aceasta propunere legislativa privitoare la pensiile parlamentarilor, chestiune cu care noi nu suntem de acord. Vom vota impotriva si ne vom opune adoptarii acestei propuneri legislative care instituie practic un sistem preferential de acordare a pensiilor pentru parlamentari”, a declarat luni liderul deputatilor liberali, Ludovic Orban, la finalul Birourilor reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului.
„Intr-un fel, trebuie linistiti parlamentarii din coalitia majoritara care nu vor mai avea locuri pe liste, ca dupa ce nu vor mai fi pe liste o sa primeasca o pensie mai mare. Asta este logica de actiune a majoritatii guvernamentale”, a mai spus Orban.

Proiectul de lege care modifica Statutul parlamentarului astfel incat deputatii si senatorii sa beneficieze de o indemnizatie lunara pentru activitatea de parlamentar la indeplinirea varstei standard, dupa ce aceasta calitate inceteaza, a fost depus la Camera Deputatilor pe 15 aprilie. Documentul a fost semnat initial de 255 de deputati si senatori, o parte dintre acestia insa solicitand ulterior sa isi retraga semnatura.
Este vorba de senatori Viorel Grigoras, Sebastian Grapa si Lucian Iliescu, si de deputatii Ioan Cristian Chirtes, Dumitru Pardau, Florica Chereches, Traian Dobrinescu, Vasile Varga, Horia Cristian, Maria Grecea, Vasile Horga, Nechita Adrian Oros, Dumitru Verginel Gireada, George Scarlat, Daniel Iane, Mihaite Calimente, Gheorghe Costin, Grigore Craciunescu, Ionel Viorel Blajut, Liliana Ciobanu, Maria Dragomir, Dumitru Niculescu, Ionas – Florin Urcan, Vasile Gudu, Liviu Lasa – Matiuta, Cornel-Mircea Samartinean, Razvan Condurateanu.
De altfel, desi initial erau 20 de parlamentari liberali care semnasare proiectul, singurul care si-a pastrat semnatura este deputatul Radu Zlati.
Zlati a anuntat ca va vota pentru acest proiect, dupa ce in sedinta comisiei a fost adoptat un amendament pe care l-a initiat si care prevede ca deputatii si senatorii care au fost condamnati definitiv pentru o infractiune de coruptie nu beneficiaza de indemnizatie.
Potrivit acestui raport al Comisiei de stat, „cuantumul indemnizatiei pentru limita de varsta se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputatilor si al Senatului si se plateste de acestea.

„Din perspectiva rolului ce il are Parlamentul, se desprinde gradul sporit de responsabilitate in respectarea si indeplinirea intereselor cetatenilor, prin interzicerea deputatilor si senatorilor de a exercita orice alta functie de autoritate publica sau activitate comerciala incompatibila cu statutul de parlamentar, astfel, acordarea dreptului la indemnizatia pentru limita de varsta apare ca o necesitate ce isi are esenta in statutul parlamentar care impune anumite criterii specifice activitatii indeplinite de parlamentari, in exercitarea mandatului,” se arata in expunerea de motive.
Printre motivele invocate se numara „cresterea calitatii performantei Parlamentului prin profesionalizarea acestora ca urmare a crestereii atractivitatii si motivarea specialistilor din diferite domenii atat din sectorul public cat si privat sa candideze la alegerile Parlamentare” sau „eliminarea discrimanrii dintre parlamentari, carora li s-au taiat pensiile cu caracter specific functiei, in august 2010 si celelalte categorii de pensii speciale carora li s-au intregit pensiile (aviatori, personal diplomatic si consular partial) sau care au deja intiiative legislative aflat in dezbatere parlamentara (Curtea de Conturi, personalul diplomatic si consular partial, functionari publici parlamentari, grefieri).
Proiectul depus la Camera Deputatilor contine o anexa in care se prezinta o sinteza privind indemnizatiile parlamentarilor, varsta de pensionare/cuantumul pensiei din unele tari ale Uniunii Europene.

Ce presupune acest proiect:
(1)Deputatii si senatorii care indeplinesc conditiile varstei standard de pensionare au dreptul, la sfarsitul mandatului, la indemnizatie pentru limita de varsta.
(2)De indemnizatie beneficiaza si deputatii si senatorii care au avut anterior prezenti legi calitatea de parlamentar, daca se indeplinesc conditiile varstei standard de pensionare
(3)Cuantumul indemnizatiei pentru limita de varsta se acorda in limita a trei mandate si se calculeaza ca produs al numarului lunilor de mandat cu 0,55 din indeminzatia bruta lunara aflata in plata.
(4)Cuantumul indemnizatiei pentru limita de varsta prevazut la alin (2) se calculeaza ca produs al numarului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizatia bruta lunara realizata in luna anterioara solicitarii de catre un deputat/senator aflat in exercitarea mandatului, corespunzator fiecarui an de mandat,in limita a maximum trei mandate.
(5)Pentru mandate incomplete, indemnizatia pentru limita de varsta se calculeaza proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, dar nu mai putin de 6 luni de activitate parlamentara.
(6)Indemnizatia pentru limita de varsta se actualizeaza ori de cate ori se majoreaza sau se indexeaza indemnizatia bruta lunara a unui deputat/senator aflat in exercitarea mandatului, cu aceeasi data.
(7)Indemnizatia pentru limita de varsta de cumuleaza cu orice tip de pensie stabilita in sistemul public de pensii sau in alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum si cu orice alte venituri realizate.
(8)Indemnizatia pentru limita de varsta este supusa impozitului pe venit si contributiei de asigurari sociale de sanatate.
(9)Cuantmul indemnizatiei pentru limita de varsta se suporta din bugetul de stat.
(10)Cererea pentru acordarea indemnizatiei pentru limita de varsta se depune la secretariatul General al Camerei Deputatilor sau Senatului, dupa caz.
(11)Indemnizatia pentru limita de varsta se acorda incepand cu luna urmatoare depunerii cererii.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version