de Alex SAVA
Secretariatul General al Guvernului a făcut publice câteva din declarațiile de avere ale parlamentarilor vasluieni. Dintre aceștia, se dinsting ca bunăstare deputații Victor Cristea și Toader Dima, dar și senatoarea Gabriela Crețu. La polul opus se situează deputatul Adrian Solomon și senatorul Nelu Tătaru. Acesta din urmă, în afară de salariu, nu are nimic altceva. Nici teren, nici casă, nici mașină. Mai-mai că-ți vine să-i plângi de milă!
Potrivit declarației de avere depusă luna aceasta la Secretariatul General al Guvernului, Victor Cristea deține trei terenuri intravilane în municipiul reședință. Unul, de 711 metri pătrați, l-a cumpărat în 2005, iar alte două, de peste 1,17 hectare au fost moștenite de el în 1995. De asemenea, Cristea mai are un teren agricol de aproape cinci hectare, de asemenea moștenit. Fostul primar al Vasluiului se mai laudă cu o casă de locuit, construită în 2006, care are o suprafață de nici mai mult nici mai puțin de 550 metri pătrați. Are o Dacia și un Renault, acesta din urmă luat în leasing. Pentru zile negre, deputatul și-a pus deoparte, în patru conturi, deschise între anii 2011-2014, 63.786 de lei. La capitolul „Datorii”, în declarația de avere a lui Victor Cristea figurează un debit de 673.000 de lei către firma Urban Proiect Bârlad.
Ca deputat, Cristea a încasat în 2014 59.628 de lei (aproape 5.000 de lei pe lună), iar pensia anuală obținută în urma activității didactice și ca primar a fost de 24.240 (peste 2.000 de lei lună). Cristea a mai câștigat și din închirierea unui teren 40.000 de lei.
Soția sa, fost profesor, are o pensie anuală de 26.000 de lei.
Și Toader Dima se poate lăuda cu o avere frumușică. El are cinci terenuri agricole, în suprafață totală de 51,5 hectare, cumpărate în perioada 2001-2013. Mai are o casă la Fălciu, de 200 metri pătrați, cumpărată în 1982 și o moară, achiziționată în 1998. În perioada 2006-2015, a strâns în depozite bancare 1,5 miliarde de lei vechi și 20.000 de euro. De remarcat că nu are nicio datorie. Ca deputat, a câștigat în 2014, 58.904 lei, adică o medie lunară de 4.908 lei. Tot în anul de referință, el a mai câștigat 50.000 de lei din arenzi.
Senatoarea Gabriela Crețu deține un teren intravilan în Vaslui, de 1.465 metri pătrați. În declarația sa de avere mai sunt trecute, pe numele soțului, alte șapte terenuri, de diferite categorii. Ea mai deține două apartamente, unul în Vaslui, de 44 metri pătrați și unul în București, cumpărat în 2011, de 78 metri pătrați, dar și o casă de locuit, de 172 de metri pătrați. Tot pe numele soțului, mai apare un spațiu de producție de 600 de metri pătrați, construit în 2013, în Zăpodeni. De asemenea, soțul mai bifează în declarația senatoarei un autoturism Lada și o barcă cu motor. Din 2003 și până acum, Gabriela Crețu a pus deoparte în conturi peste 20.000 de lei și 2.200 de euro. De asemenea, deține acțiuni de peste 6.000 de euro la firma Racova SA Vaslui și este acționar unic la SC Consbit. Are un credit de 20.000 de euro, scadent în 2027. Ca senatoare, a câștigat, anul trecut, o medie lunară de 4.904 lei.
Deputatul Irinel Stativă are un teren intravilan de 1.600 de metri pătrați și unul agricol de 2.480 metri pătrați, ambele în comuna Ștefan cel Mare, cumpărate în 2007, respectiv 2008. Are două apartamente de 70 și 85 metri pătrați în Vaslui, iar soția sa deține și trei sferturi dintr-o casă de locuit în comuna Ștefan cel Mare. Deputatul mai are un autoturism Toyota din 2006. La capitolul datorii, Stativă a trecut în declarația de avere un credit de 1,5 miliarde de lei vechi, scadent în 2037. Ca deputat, Stativă a încasat 58.908 lei, iar soția sa, judecător, a câștigat în 2014 158.482 lei.
De menționat că Irinel Stativă mai este cunoscut drept „parlamentarul mut” sau „deputatul lebădă”, întrucât, în aproape trei ani de mandat, în sinteza activității sale parlamentare apar doar două lurări de cuvânt în plen. Pentru a înțelege și mai bine fenomenul, unul dintre cele două evenimente face referire la depunerea jurământului, unde Stativă a vorbit 40 de secunde, iar celălalt la prezența unei ședințe, când deputatul a răspuns „Prezent”, bifând încă o luare de cuvânt, de două secunde.
Cei mai săraci parlamentari
De departe cel mai sărac parlamentar este senatorul Nelu Tătaru. El nu are nici terenuri, nici clădiri, nici depozite bancare, dar nici datorii. În declarația sa de avere sunt trecute doar sumele înacasate ca senator (59.628 lei) și medic la Spitalul Municipan „Dimitrie Castroian” Huși (15.733 lei).
Adrian Solomon are trei terenuri intravilane, în suprafață totală de 275 metri pătrați, cumpărate în perioada 2011-2013. El mai are un autoturism Chevrolet Kalos cumpărat în 2005, prin leasing și un Volkswagen Jetta, cumpărat prin aceeași modalitate, în 2011. Ca deputat, a încasat în 2014 60.372 lei, adică exact 5.031 lei lunar.
Senatorul Dan Marian are un teren intravilan de 480 metri pătrați în localitatea Râșești, comuna Drânceni, două spații comerciale în aceeași localitate. El nu are niciun spațiu locativ trecut în declarația de avere, însă are fonduri de investiții de peste 70.000 de lei. El mai deține acțiuni în valoare de peste un miliard la firma sa, SC Marcomi SRL.
În schimb, are datorii la bănci de peste 30.000 de lei în nume personal și de aproape nouă miliarde de lei vechi prin firma pe care o conduce. La toate acestea se adaugă alți 30.000 de lei către o rudă. Ca senator, a produs anul trecut 58.908 lei.
Mai sunt declarații de publicat
Deocamdată, declarațiile de avere ale deputaților Sergiu Vizitiu, Ana Birchall, Tudor Ciuhodaru, Florin Ciurariu și Dan Bordeianu, precum și ce a Doinei Silistru, nu au fost încă publicate pe site-urile celor două camere, deși au fost depuse. Acest lucru urmează să se întâmple însă în perioada următoare. Pe măsură ce acestea vor fi date publicității, Est News va analiza conținutul lor.
Dacă la cele două camere legislatives-a început publicarea celor aproape 600 de declarații de avere (aferente numărului total de senatori și deputați), nu același lucru se poate spune la Consiliul Local Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei municipiului Vaslui, Geanina Clitemnestra Tofan, cei 21 de consilieri locali și-au depus deja declarațiile de avere, urmând ca acestea să fie scanate și urcate pe site-ul instituției. Până ieri, la închiderea ediției, nicio declarație de avere nu fusese publicată.
La Consiliul Județean, altă dandana. Cei 32 de consilieri par să-și fi depus declarațiile de avere, însă acestea nu pot fi accesate online. Probabil că paginile sunt în construcție sau pur și simplu modulul site-ului are o eroare care în mod sigur va fi remediată în viitorul apropiat, astfel încât declarațiile de avere să poată fi accesate.