Est News

Ore de educație fizică de risc maxim!

de Răzvan CĂLIN

Nu mai e demult o noutate că multe dintre instituțiile de învățământ din Bârlad suferă de o ”boală” al cărei leac e greu tare de găsit: lipsa unor săli de sport și a unor terenuri adecvate pentru derularea orelor de educație fizică și sport. Școala gimnazială „Vasile Pârvan” este una dintre aceste instituții. Asta chiar dacă școala beneficiază de un local construit din temelii și dat în folosință încă din 2007. Numai că, în buna tradiție românească, cei care au gândit proiectul la acea vreme nu au luat în calcul (fie au omis cu bunăștiință) și construirea unei săli de sport.

”Nu am putut să înțeleg niciodată cum de construiești o școală nou-nouță, din temelii, dar nu prevezi și construirea, în paralel, a unei săli de sport. Cred că era soluția cea mai corectă la vremea respectivă, dacă se proceda cum trebuie. Așa, suntem nevoiți să derulăm orele de educație fizică în condiții mai mult decât improprii”, ne-a declarat Gelu Căuia, profesor de sport la această școală.

Practic, în perioada sezonului rece, elevii sunt îngrămădiți într-o simplă sală de curs, așa încât nu e greu de închipuit cam în ce condiții se desfășoară orele de educație fizică și sport. Ai spune că pe perioada sezonului cald, situația se îmbunătățește, însă nici vorbă de așa ceva. În curtea interioară a școlii este amenajat un mic teren de sport, acoperit cu un banal strat de bitum. Cum bitumul se degradează în permanență, terenul se transformă într-o veritabilă capcană. Elevii trebuie să aibă mare grijă, căci altfel riscă să se rănească serios.

Ceea ce este și mai trist e că s-ar putea găsi soluții dacă s-ar dori, bineînțeles. În imediata vecinătate a școlii zac de peste 20 de ani ruinele fostei termocentrale pe cărbuni, un mastodont ridicat pe vremea lui Ceaușescu. Halele lăsate în paragină s-ar preta foarte bine pentru construirea unei moderne săli de sport. Ba chiar, la un moment dat s-a vorbit despre posibilitatea ca una dintre aceste hale să fie recondiționată și transformată în sală de sport pentru această școală. Mai mult, s-a vehiculat ideea ca o altă hală să fie transformată într-un bazin de înot acoperit. Din păcate, toate au rămas la stadiul de idei, căci edilii bârlădeni au dat vina tot timpul pe lipsa fondurilor necesare.

”Din păcate, nu am reușit să rezolvăm această problemă nici în momentul de față. Noi am încercat să facem presiuni, am făcut mai multe demersuri, însă este foarte greu să se găsească o soluție. Singura șansă ar fi accesarea unor proiecte cu finanțare europeană, dar și aici lucrurile sunt destul de complicate. Noi, totuși, tragem nădejde că, în cele din urmă, edilii orașului vor găsi și pentru noi o soluție, așa cum s-a întâmplat în cazul altor instituții de învățământ locale”, ne-a declarat Rodica Tamaș, directorul Școlii ”Vasile Pârvan”.

Vă mai spunem că școala nu are nici măcar o încăpere sau o anexă care să fie folosită drept spațiu de depozitare, așa cum ar fi normal. Este școala cu localul cel mai nou din Bârlad, dar proiectul a avut din start câteva lacune care afectează activitatea instituției, cum ar fi tocmai lipsa unei săli de sport sau a unor spații de depozitare.

Review Overview

User Rating: 4.78 ( 2 votes)
Exit mobile version