de Alex SAVA
Legislativul a aprobat, cu 303 voturi „pentru” și doar 124 „împotrivă”, legea pensiilor speciale pentru parlamentari. Astfel, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o indemnizație de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câștiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei. Asta în vreme ce un profesor vasluian cu toate gradele didactice are o pensie sub 2.000 de lei, iar cei care au muncit în industrie au pensii în jur de 1.000 de lei. Cât de corecte sunt pensiile parlamentarilor în acest context? Ar putea ei trăi cu câteva milioane de lei vechi după zeci de ani de muncă? Iată ce spun politicienii vasluieni.
Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui și al Organizației Județene a PSD, este convins că parlamenatarii au nevoie de o pensie suplimentară. De asemenea, el mai spune că în jurul acestui act absolut normal se creează o isterie artificială, neținându-se seama de rolul implicării legislative a parlamentarilor.
„Ideea de pensii diferite ale parlamentarilor față de restul pensionarilor, este legată de faptul că ne raportăm întotdeauna la pensiile cele mai mici, în special la cele sociale. În nicio țară însă, cei care au responsabilități nu se raportează la asistații sociali. Numai la noi, majoritatea covârșitoare a oamenilor, inclusiv cei care au pensii uriașe, ar dori ca parlamentarii, la vârsta la care ies la pensie, să devină niște cerșetori. Evident, cărora, niciodată să nu li se dea nimic, pentru că au fost parlamentari și nu au avut curajul pe care îl au mulți, de a fura tot ce le era la îndemână. Mai mult decât atât, colegii parlamentarilor, care evident vor primi și ei aceleași pensii ca și cei care au votat legea, se raliază în cor la vocea acelora care, având pensii grase și câștiguri uriașe, nefăcând altceva decât să beneficieze din plin de venituri grase, o fac acum pe «umaniștii» și încearcă cu mijloacele puține pe care le au la dispoziție să-i convingă pe oameni că sunt niște martiri. Trebuie să terminăm odată cu acest comportament demagogic și să așezăm lucrurile într-un mod corect. Fiecare dintre noi ar vrea să fie foarte bine reprezentat de parlamentarii săi, să fie respectat întrutotul de aceștia, să-i poată înjura cât dorește el și, în final, când aceștia nu mai îndeplinesc o funcție publică, să-i transforme în asistați sociali. Eu nu cred că se poate acest lucru”, a spus Buzatu.
Deputatul liberal Florin Ciurariu, care s-a declarat și a votat împotriva pensiilor speciale, este convins că parlamentarii au la îndemână alte instrumente pentru a-și asigura bătrâneți liniștite. Unul dintre acestea este aderarea la un fond privat de pensii.
„În primul rând, PNL a fost împotrivă. Nu este pe agenda publică absolut deloc. Nu țin minte ca vreunul dintre inițiatorii legii să fi propus așa ceva electoratului la alegerile trecute. Să se fi prezentat în fața alegătorilor și să fi spus că va face pensii mai mari pentru parlamentari. Dacă cineva vrea ceva suplimentar, are posibilitatea unei pensii private. Poți contribui la un fond, te poți asigura. Sunt multe alte posibilități. Eu, fără să dau vina pe alții, numai grija pensiei nu o am. Sunt multe alte lucruri pe agenda cetățeanului”, a spus Ciurariu.
El mai afirmă că nu există o echitate între pensiile muncitorilor și pensiile speciale ale aleșilor: „Pensia unui vasluian este mai mică decât media națională. Nici nu se pune problema să se facă o comparație între pensia unui vasluian care a muncit în industrie cu pensia unui parlamentar. Problema e că avem deficit la bugetul de pensii. Cei care susțin guvernul trebuie să se preocupe de asta. Atunci când au venit în parlament, știau la ce au venit, ce indemnizații sunt. Nu au fost obligați să facă lucrul acesta, deci nu au de ce să se plângă”.
Pledoaria unui senator, un fel de „Câinele și cățelul”
Senatoarea Doina Silistru recunoaște că nu ar putea trăi cu pensia unui vasluian de rând. De asemenea, ea justifică necesitatea pensiilor private pentru parlamentari prin existența unui echilibru între puterile legislativă și judecătorească. Adică dacă magistrații au, de ce să nu aibă și parlamentarii?
„Pensii speciale s-au creat la șapte categorii până acum. Apoi, noi nu avem voie să facem altceva, nu avem spor de vechime. Spre exemplu, dacă eu aș avea spor de vechime, aș lua cu 25% mai mult. Apoi, pentru că am și doctorarul, aș mai lua 15%. Deci venitul meu a fost redus cu 40%, iar acest lucru înseamnă și un grad mai mic de cotizare la sistemul de pensii. Sunt anumite categorii care au nevoie de pensii speciale, cum este puterea judecătorească, puterea legistativă. Noi am fost privați de alte facilități. Nu putem face nimic, că imediat intrăm în conflict de interese sau în incompatibilitate. Cei din magistratură au salarii, iar la salarii li se adaugă diferite sporuri. E normal să avem și noi, puterea legislativă”, spune Doina Silistru.
În schimb, când vine vorba de alte categorii de aleși, cum ar fi consilierii locali/județeni, ori alte categorii de angajați, cum ar fi cei din privat, discursul senatoarei capătă accente demne de celebra fabulă „Câinele și cățelul”. Se vrea egalitate, însă numai cu cei mari”
„Este o diferență. Nu ai cum să pui semnul egalității între un demnitar al statului și un angajat la privat. Nu poți să pui semnul egalității între un muncitor, un intelectual, un magistrat, un parlamentar care reprezintă puterea legislativă. Voi puneți problema greșit. Același nivel de pensii este peste tot. Nici pensiile parlamentarilor nu sunt exagerat de mari. S-au păstrat proporțiile de la nivelul UE. Eu cred că de când a intrat PSD la guvernare, toți pensionarii au simțit o creștere. Mai mică, e drept, pentru că pensiile nu poate cineva să le dubleze de la o zi la alta. Dar în niciun caz nu se poate ca pensia unui muncitor să fie egală cu a unui profesor universitar. (…) Consilierii locali și județeni, care se întâlnesc o dată pe lună, nu fac activitate. Ei nu stau în permanență să facă munca asta. Nu-i angajat, e doar consilier local. Nu e nicio asemănăre. Nu se poate face o asemănăre”, e de părere Doina Silistru.
„România nu e pregătită”
Aceasta este opinia senatorului Dan Marian față de pensiile speciale. El a votat împotriva acestui proiect, însă numai din considerentul că oamenii nu sunt pregătiți să înțeleagă că parlamentarii au nevoie de pensii speciale.
„Nu vreau să fiu populist. Nu e pregătită societatea românească să accepte așa ceva. Am votat împotrivă pentru că nu e pregătită societatea românească să accepte o astfel de lege. Parlamentul este instituția care creează legi, deci oamenii care lucrează acolo trebuie stimulați. Orice muncă este importantă, dar nu este egală. Multe dintre argumentele PSD sunt valabile. În Italia, salariul unui parlamentar este de 15.000 euro net. În orice domeniu de activitate, sunt oameni care nu se duc să lucreze undeva, pentru că munca nu e plătită conform așteptărilor. Dacă în Parlament ar fi salarii de 15.000 de euro, ce creiere luminate ar fi acolo? Dar noi avem o problemă de percepție, de mentalitate. Vrem multe, dar nu vrem să plătim. În alte țări, nu e așa. Parlamentarii sunt respectați. Sunt oameni care într-adevăr sunt respectați. Legea asta a trecut pentru că sunt parlamentari care nu se vor mai regăsi în viitorul parlament și aveau nevoie de o indemnizație”, a spus Dan Marian.
Referitor la modul în care inițiativa legislativă a pensiilor speciale a fost primită de electorat, Dan Marian are și o sugestie: „Dacă românii sunt nemulțumiți, dd ce nu ies în stradă?”
Altfel, senatorul PNL consideră că această categorie profesională are nevoie de venituri mai mari pentru a resuce nivelul corupției.
„Procurorul de la DNA, care are 180 de milioane salar și pensie specială între 150 de milioane și 250 de milioane, și-ar mai face treaba dacă nu ar avea aceste facilități? Ei de ce au? Pentru că trebuie. Sunt categorii sociale care trebuie plătite pentru a reprezenta instituții la cel mai înalt nivel. E normal ca președintele sau primul ministru să aibă salariu 7.000 de lei? Oare de ce avem noi probleme cu corupția? Oare de ce un comisar european când este instalat în funcție primește un milion de euro? Ca să nu aibă niciodată probleme financiare. Să poată sta să producă idei și soluții”, mai spune Dan Marian.
În ceea ce privește alte categorii de aleși, el este de acord cu Doina Silistru.
„Un consilier local este indemnizat modic, să zică și ei că iau ceva. Stă la ședință o dată pe lună și pleacă acasă cu 200 de lei. Ce a făcut el atât de extraordinar? România are o mare problemă cu sistemul de pensii. Suntem pe deficit și dăm de la bugetul anual aproape patru miliarde de euro să acoperim deficitul de la bugetul de pensii. Eu aș fi de acord să mărim salariile primarilor. Să fie de măcar trei ori cât sunt acum. Așa, avem primari analfabeți, pentru că miza nu e suficientă pentru creierele luminate. Salariul trebuie să fie pentru toată lumea o miză. Depinde cine plătește. Salariul trebuie să reflecte performanța. Sunt munci grele, care sunt prost remunerate”, a mai spus Dan Marian.
Și parlamentarii sunt oameni. Sau numai ei sunt?…
Liberalul Corneliu Bichineț este convins că bătrânețea e grea pentru toată lumea, iar parlamentarii sunt și ei oameni și au nevoile lor…
„Nu vreau să fiu duplicitar. Am fost parlamentar și știu că rolul unui om în această ipostază este foarte important pentru țară. Parlamentarul dă legi. Asta este principala lui activitate. Parlamentarul acordă audiențe cetățenilor și le dă sprijin în teritoriu. Parlamentarul reprezintă țara atunci când pleacă peste hotare, la diferite reuniuni internaționale. Toate acestea presupun un grad consistent de cheltuieli. Mai știu, de asemenea, că parlamentarul nu pleacă direct din șomaj la București și nici de pe băncile școlii, iar în timpul activității sale productive, a ținut cont de îndemnul poporului: strânge bani albi pentru zile negre. Deoarece bătrânețea este grea pentru orice persoană și nimeni nu știe cum îmbătrânește, e bine ca cei care se cred nemuritori să coboare cu picioarele pe pământ și să își imagineze că într-o zi le vor tremura mâinile, vântul le va bate pungule goale atunci când se întorc din piață, iar seara probabil vor uita să facă «Tatăl nostru» înainte de adormi. Iar când pleacă în oraș dimineața, acei care pot pleca, uită că s-au trezit și ies pe stradă cu scufița de noapte pe cap. PNL a votat împotriva pensiilor speciale pentru parlamentari. Constat că trebuie să aibă pensii speciale cei care îi urmăresc, arestează și schingiuesc parlamentari în pușcărie. De pensiile acestora să nu se atingă nimeni cumva…!”, spune Corneliu Bichineț.
Ce omite însă vicele de la Consiliul Județean e că pe străzile Vasluiului pot fi văzuți mulți pensionari cu scufița de noapte pe cap care nu au bani de medicamente, iar alții nici de o pâine.
Deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru se declară împotriva pensiilor speciale și spune că nu se poate face nimic, întrucât majoritatea a decis.
„Eu am zis de la început că nu susțin un astfel de demers legislativ și că nu mi se pare normal ca într-o țară bolnavă și săracă anumite categorii să aibă anumite avataje. Pensia parlamentarilor poate fi mărită după ce toate pensiile sunt la nivel european. În contextul în care s-ar fi votat secret, acest proiect ar fi trecut mult mai confortabil. Eu știu că toți sunt cetățeni ai României. Dacă mă întrebați pe mine, ori hotârâm că există și alte categorii speciale și cred că pe ei ar trebui să îi vedem întâi când vorbim de pensie speciale. Să se gândească că nu e totuna când te duci și lupți pentru țara ta, pe câmpul de luptă, adică atunci când ți-ai asumat condiții pe care alții nu și le-au asumat. Aici se aplică legea lui Galileo, varianta parlamentară: majoritatea decide! Dar eu cred că un astfel de proces legislativ ar fi putut lua în considerare atunci când pensiile medicilor, profesorilor, militarilor, polițiștilor, inginerilor, agricultorilor ar fi ajuns ca acelea din UE. Până atunci, parlamentarii ar fi trebuit să găsească soluții de creștere a pensiilor mult prea mici din Vaslui”, a spus Ciuhodaru.
Dar dacă nu s-a întâmpla așa cum ar fi trebuit, cei nemulțumiți nu au decât să se resemneze.
Sfidare pe față
Asta consideră președintele Organizației Județene a PMP, Daniel Onofrei, că au făcut parlamentarii aprobându-și pensiile speciale.
„Aș putea să vă spun că parlamentarii PMP au votat împotriva acestui proiect. Nu mi se pare justă existența acestor pensii. Cea mai simplă variană pentru a fi o decizie corectă și argumentată ar fi fost majorarea tuturor pensiilor. Dacă tot ne asumăm un efort în domeniul acesta, măcar să beneficieze toți pensionarii. Nu cred că se mai poate face ceva. Nici cei care vor veni după nu vor putea sp mai modifice ceva. E peste ceea ce poate gândi cineva. Asistăm la o sfidare a oricărei limite de bun simț. Se prezintă în fața electoratului ca un partid socialist, care ar trebui să aibă grijă de toată lumea, dar avem grijă doar de noi. S-ar putea ca acest lucru să fie o plată pentru apărarea lui Ponta sau lui Șova”, e de părere Onofrei.
Consilierul municipal bârlădean Daniel Buzamăt spune că el, ca și ales local, nu a urmărit niciodată un venit prin intrarea în politică și nu înțelege de ce parlamentarii sunt preocupați de înavuțire în loc să rezolve probleme cetățenilor.
„Eu zic că nu era momentul ca parlamentarii să adopte o astfel de lege. Românii de rând au multe alte probleme. Sunt peste 500.000 de români care au pensii sub 500 de lei. Cred că peste tot ce înseamnă pensie trebuie să se aplice acel principiu al contributivității. Avem o clasă politică de tot râsul. 25 de ani au jefuit România, iar acum pretind și pensii speciale. Iar mai nou, unii vor spor pentru liniște și odihnă. Eu nu am urmărit niciodată de când am intrat în politică să am vreun folos personal. Eu le-am spus oamenilor să mă aleagă pentru că vreau să le fac traiul mai bun, nu să iau indemnizația de consilier. Aș fi de acord cu pensiile speciale dacă ar avea merite deosebite. Dar în condițiile în care noi batem pasul pe loc, nu mi se pare normal. Nu e normal să intri în politică ca să o duci mai bine, iar dacă facem ceva pentru urbea noastră să fim răsplătiți”, a spus Buzamăt.