Anna Lesko a uimit la ultimele sale concerte prin bustul său și mai mare, pus în evidență de decolteuri generoase.
Și-a ținut sarcina ascunsă nu mai puțin de șapte luni și, tot atâta timp, a ascuns faptul că era implicată într-o relație serioasă cu colegul său de scenă Adrian Neniță, tatăl copilului ei. La fel de bine, Anna a reușit să țină secret faptul că a apelat la un estetician, după ce a terminat cu alăptarea micuțului Adam.
Solista și-a ridicat recent sânii, iar lucrul acesta a putut fi remarcat de fanii ei, căci de ceva vreme încoace vedeta atrage atenția la concertele sale prin bustul ei mai generos, mai ferm.
Contactată pe marginea acestui subiect, artista nu a negat că a apelat la un estetician, deși acest lucru este evident și a devenit subiect de discuție printre apropiații săi.
Nu s-a temut că i se vor lăsa sânii
“Este un subiect care nu mă interesează”, a ținut Anna Lesko să spună pe un ton calm. Spre deosebire de alte vedete care au preferat să-și hrănească bebelușii cu lapte praf, de teamă că sânii le vor fi afectați, Anna și-a alăptat fiul timp de șapte luni.
“Nu mă interesează dacă mi se lasă sau nu sânii, pentru mine importantă este legătura dintre mine și băiatul meu și faptul ca Adam să fie alăptat”, ne spunea la acea vreme Anna Lesko.
Sursa: libertatea.ro