de Mihaela NICULESCU
Deși a trecut mai bine de o lună și jumătate de când ar fi trebuit să devină obligatorie folosirea cardului de sănătate, unii vasluieni asigurați nu au cu ce să se prezinte la medic sau în farmacii pentru a beneficia de servicii medicale gratuite. Unii dintre asigurați nu au fost de acord să primească aceste carduri, așa că, pentru a beneficia de servicii medicale trebuie să solicite o adeverință valabilă doar trei luni.
Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui au înregistrat până acum 600 de asigurați care și-au pierdut cardurile, 50 de carduri defecte, 120 de persoane care au returnat cardurile de sănătate, „din motive de conștiință”. De aseemena, CJAS a primit 280 de carduri de sănătate de la OPSNAJ (Casa Specială a Angajaților din Apărare, Ordine Publică și Autorități Judecătorești).
„Cel mai bine ar fi ca, în cazul în care nu ați primit nici până la această oră cardul, să rugați medicul de familie să intre pe o aplicație specială care să vă arate dacă a fost sau nu emis cardul dumneavoastră de la CNAS. Dacă este emis, înseamnă că ar trebui să-l găsiți la CJAS, dacă nu, să așteptați o nouă tranșă de distribuire de la CNAS.”, ne-a declarat Simona Polak, președinta CJAS Vaslui.
Simona Polak a mai spus că există o categorie de persoane care a primit cardul, dar pentru că l-au rătăcit, vin și declară că nu au intrat în posesia lui.
„Semnăturile proprii sunt la noi în evidențe, așa că nu pot nega că l-au primit. Vor să se eschiveze de la plata sumei de 15,5 lei, taxa pentru pierderea și emiterea unui nou card. Vor trebui să plătească, altfel nu vor beneficia de servicii medicale gratuite.”, a mai spus Simona Polak.
O parte a bârlădenilor se adresează punctului de lucru al CJAS situat în clădirea policlinicii stomatologice. Ar fi de mare ajutor prezența unei filiale a CJAS la Bârlad deoarece punctul de lucru poate doar să emită adeverințe de asigurat și să ofere informații asiguraților.
„Avem o singură persoană la Bârlad, care lucrează trei zile la Vaslui și două zile la Bârlad. Nu vorbim de o filială a CJAS, pentru că nu este. Noi chiar am vrut să desființăm punctul de lucru pentru că nu este prea eficient, dar a insistat primăria. De fapt, ea plătește utilitățile, iar spațiul aparține municipalității. Dacă CNAS va dispune într-o zi să o închidem, va trebui să ne conformăm.”, a completat președinta CJAS Vaslui.
Șefa CJAS Vaslui a recunoscut că ar fi fost bine dacă s-ar fi implementat SIUI-ul (Sistemul Informatic Unic Integrat) și la punctul de lucru al CJAS de la Bârlad, însă lipsa fondurilor pentru calculatoare și sistemul informatic a fost motivul pentru care nu s-a putut realiza acest lucru. CJAS nu își permite să aloce sume pentru această investiție. Existența unei filiale a CJAS la Bârlad ar fi fost, în această perioadă, o binecuvântare pentru asigurații bârlădeni. Așa, ei sunt nevoiți să suporte cheltuielile și disconfortul deplasărilor la Vaslui, pentru a-și rezolva problemele cu Casa, inclusiv cele legate de cardul de sănătate. Ar fi avut cui să se plângă mai aproape de casă și pentru că sistemul funcționează cu întreruperi dese, astfel încât ghinioniștii sunt nevoiți să aștepte cu orele eliberarea unei rețete sau primirea medicamentelor din farmacii. Nici în spital, situația nu este diferită. SIUI-ul merge după toane…