Est News

„Recoltă” nouă pentru Centrul Olimpic de la Bârlad!

Răzvan CĂLIN

Selecțiile pentru un nou lot de mici rugbiști ce vor fi pregătiți în centrul de la Bârlad au intrat în linie dreaptă.

În momentul de față, Centrul Olimpic de Pregătire a Juniorilor pentru Rugby în 7 din Bârlad este în plină activitate de selecție pentru o nouă rundă de sportivi. Cum, recent, prima serie de rugbiști tocmai a absolvit cursurile acestui centru, staff-ul tehnic a trebuit să înceapă căutările pentru o nouă generație de rugbiști. Astfel, până în prezent, s-au făcut mai multe etape de selectare, vizați fiind exclusiv copiii născuți în 2000.

”Lotul trebuie să fie format din 20 de sportivi și putem spune că până acum am reușit să selectăm cam 85% din necesar. Suntem pe final de selecție, cum s-ar spune. Toți copiii care au participat la aceste selecții provin atât din județul nostru, cât și din celelalte zone ale Moldovei. Antrenamentele cu această nouă serie vor debuta pe 1 septembrie, și la fel ca și în cazul primului lot, pregătirea se va întinde pe durata a patru ani”, ne-a declarat Ciprian Popa, administratorul Centrului Olimpic de la Bârlad și director regional de dezvoltare în cadrul Federației Române de Rugby.

Cît privește seria de rugbiști care tocmai a absolvit ”cursurile” Centrului Olimpic de Juniori de la Bârlad, aceștia își vor continua ”studiile” rugbistice la Centrul Olimpic de Tineret pentru Rugby în 7 de la București.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version