Est News

Medicii avertizează: Ștrandul și piscina, surse de boli de piele

Locurile de agrement dotate cu piscine sunt foarte populare în timpul verii, dar sunt totodată o sursă de boli dermatologice, care devin supărătoare fără tratament adecvat. Dr. Cătălina Stoian, medic specialist dermatovenerolog, ne-a explicat care sunt cele mai frecvente boli ce se pot contacta la piscină sau la ștrand și ce e de făcut pentru a ne feri de ele.

– Una din cele mai frecvente afecțiuni dermatologice din sezonul cald este pitiriazisul versicolor, determinat de un organism

– Malassezia furfur – care se găsește în mod normal la nivelul pielii noastre și care poate cauza leziuni supărătoare în anumite condiții (transpirație, modificare ph). Această micoză apare în special pe spate și brațe și se manifestă prin pete albe și/sau maronii, roșii (de aici și numele de versicolor), însoțite uneori de scuame fine. Petele nu produc mâncărimi, dar în lipsa unui tratament se extind și devin extrem de inestetice.

– O altă afecțiune cu care ne întâlnim în mod constant este tinea pedis sau ciuperca piciorului, care apare în condiții de transpirație excesivă sau încălțăminte impermeabilă, și este caracterizată de mâncărime, roșeață, miros neplăcut și descuamare la nivelul tălpilor. Contactul cu ciuperca se face prin deplasarea cu piciorul gol pe solul contaminat sau în urma purtării de încălțăminte la comun. Pentru tratamentul ei este suficientă aplicarea locală de antimicotic și, foarte important, menținerea unei igiene riguroase.

– Moluscum contagiosum este o afecțiune virală produsă de Poxvirus și e caracterizată prin apariția de leziuni de culoarea pielii sau roz roșiatice care se înmulțesc. Afecțiunea apare mai ales la persoanele care frecventează piscinele. Boala trece de la sine atunci când pacientul are un sistem imunitar puternic, însă este nevoie de intervenția medicului specialist în cazul în care acestea sunt în număr mare și răspândite pe o suprafață extinsă. Medicul fie va curăța interiorul lor pentru a nu mai fi contagioase, fie va recomanda tratamente imunostimulatoare, antivirale sau chiar de electrocauterizare.

– Piodermitele sunt infecții bacteriene ale pielii, care apar de obicei pe zonele păroase ale pielii (scalp, membre, torace) și sunt caracterizate de leziuni mici cu puroi. Tratamentul pentru aceste infecții constă în terapie antibiotică și necesitatea unei igiene stricte (baie zilnică, dezinfectarea unghiilor, fierberea lenjeriei); uneori pot apărea și epidemii.

– Și clorul folosit în exces la dezinfecția apei din piscină poate determina la nivelul pielii senzație de arsură, mâncărime, roșeață.

– Expunerea prelungită la soare fără produse de fotoprotecție adecvate fototipului cutanat și în orele în care radiațiile solare sunt în cantitate maximă (11-16) poate determina arsuri solare în diferite grade, de la o simplă înroșire a pielii până la frisoane, flictene și senzație de rău general. Pentru a preveni aceste boli este bine să respectăm regulile de igienă atunci când mergem la piscină sau la ștrand: să folosim încălțăminte și îmbrăcăminte personală, să facem duș când intrăm și după ce ieșim din apă și, cel mai important, să nu intrăm în apă dacă suferim de boli de piele contagioase pentru a preveni răspândirea acestora. Încălțămintea trebuie folosită atunci când ne deplasăm pe toate suprafețele comune ale ștrandului/locului de agrement.

Atenție! Bolile venerice nu se pot lua de la piscină! Acestea se transmit doar prin contact sexual.

SUrsa: libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version