de Răzvan CĂLIN
Centrul de Plasament „Elena Farago” din Bârlad este pe punctul de a-și relua activitatea după ce în urmă cu un an Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a decis să pună (temporar) lacătul pe această unitate.
Însă, în tot acest timp cât activitatea a fost sistată, centrul a fost inlcus într-un proiect de reabilitare, lucrările fiind în curs de finalizare în momentul de față. Lucrările de reabilitare au vizat repararea acoperișului (care se degradase într-atât de tare încât începuse să se infiltreze apa în încăperi la fiecare ploaie mai zdravănă), dar și izolarea termică exterioară a clădirii.
„În același timp, acum se lucrează și la partea de instalații (de apă, canalizare, de gaz), atsfel încât totul să fie conform normelor în vigoare. Încă se mai lucrează și la instalația electrică pentru că trebuie făcute anumite modificări, astfel încât să corespundă cerințelor conform noii destinații. Căci, intenționăm ca în această unitate să transferăm o parte dintre copiii cu dizabilități care sunt deja instituționalizați în alte unități de specialitate din Bârlad. Automat, personalul care va deservi Centrul „Elena Farago” va fi alcătuit dintre salariați care lucrează deja în sistem, la alte centre din oraș. Estimăm ca lucrările de reabilitare să fie finalizate și, în consecință, centrul să-și înceapă activitate, peste aproximativ o lună sau o lună și jumătate”, ne-a declarat Ionel Ștefănică Armeanu, directorul executiv al DGASPC Vaslui.
Centrul va găzdui maxim 50 de copii cu dizabilități, cea mai mare parte dintre ei urmând a fi transferați de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Bârlad. Costurile reabilitării CP „Elena Farago” se ridică la peste 200.000 de lei, finanțarea fiind asigurată în întregime din bugetul DGASPC Vaslui.