de Marian MOCANU
Continuă controalele polițiștilor pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul operațiunilor economice cu produse cerealiere și de panificație. Săptămâna trecută, polițiștii vasluieni au dat nu mai puțin de 118 sancțiuni, în valoare de peste 35.000 lei, pentru nereguli descoperite în activități comerț, transport de mărfuri sau contrabandă de țigări.
Săptămâna trecută, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat o nouă acțiune de verificare a activității agenților economici și persoanelor fizice, în legătură cu modul de comercializare a produselor agricole, de patiserie și panificație, pentru protejarea populației împotriva unor practici ilicite. Verificările au avut în vedere și legalitatea efectuării transportului de mărfuri și respectarea normelor în vigoare privind traficul rutier. Activitățile de control au fost efectuate de polițiști pe municipiilor Vaslui, Bârlad, Huși și orașul Negrești și a localităților învecinate.
La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, de investigare a criminalității economice și poliție rutieră.Polițiștii au efectuat controale la 52 agenți economici care desfășoară activități în domeniul comerțului și la 12 producători agricoli individuali. Au fost organizate un număr de 10 filtre rutiere, instituite pe raza mai multor localități rurale, fiind verificate un număr de 95 de mijloace de transport.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 118 sancțiuni contravenționale, dintre care 27 amenzi la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 84 sancțiuni privind circulația pe drumurile publice și 7 la alte acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 35.664 lei.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării bunuri pentru care nu existau documente legale de proveniență, respectiv produse de panificație, legume, produse de uz casnic, țigarete având aplicate timbre de Republica Moldova, în valoare totală de 3.930 lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării și produse alimentare, expuse spre vânzare, având termenul de valabilitate expirat.
Cu ocazia controalelor, polițiștii au descoperit și un caz de contrabandă de țigări de provenineță Republica Moldova, comercializate într-un bar din comuna Zorleni. În urma controlului efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în satul Popeni, polițiștii au constatat faptul că gestionara deținea în vederea comercializării țigarete purtând timbre de accize din Republica Moldova.
În consecință, au fost întocmite au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de „colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.