de Marian MOCANU
Au fost afișate rezultatele examenului de Evaluare Națională a absolvenților școlilor gimnaziale. În acest an, poate și din cauza subiectelor ceva mai ușoare, în special la matematică, dar poate și a măsurilor luate la nivelul instituțiilor de învățământ, rezultatele obținute de elevii vasluieni au fost mai bune ca anul trecut. La două dintre instituțiile de învățământ din municipiul reședință – Școala „Mihai Eminescu” și Liceul „Mihail Kogălniceanu” – toți elevii care au absolvit clasa a XII au luat note peste cinci la acest examen de evaluare, în timp ce la școlile „Constantin Parfene” Vaslui și „Mihail Sadoveanu”, doar câte un singur elev din totalul celor înscriși nu a reușit să aibă note de trecere. În acest an, din totalul de 3.995 elevi înscriși la examen, un procent de 72,68%, cu 12% mai mulți ca anul trecut, au luat note de trecere. Mai mult decât atât, a crescut numărul elevilor care au obținut media generală peste 9, dar și a celor care au obținut nota maximă la ambele materii de concurs. Ținând cont de faptul că nu mai puțin de 104 elevi au lipsit de la examen și că, în urma contestațiilor, este posibil ca notele să mai crească, se poate spune că învățământul vasluian este pe drumul cel bun. Urmează să vedem și care este nivelul de cunoștiințe a liceenilor, după terminarea examenului de bacalaureat.
În urma afișării rezultatelor la examenul de Evaluare Națională, procentul de promovare a elevilor vasluieni este de 72,68%, respectiv 2.828 din cei 3.995 elevi înscriși la acest examen având medii de peste 5.
Din păcate, chiar dacă rezultatele obținute au fost mai bune ca anul trecut și în acest promovabilitatea la Vaslui este sub media națională. La nivel național, procentul de promovare a fost de 79,3%, din acest punct de vedere vasluienii fiind undeva în partea a doua a clasamentului.
Din păcate, se constată încă mari diferențe între învățământul din mediul rural și cel urban, majoritatea covârșitoare a elevilor care nu au reușit să obțină note de minim 5 fiind dintre cei care învață la școli de la țară.
În afara faptului că un număr de 104 elevi nu s-au prezentat la examen, 98 dintre ei fiind din mediul rural, au fost nu mai puțin de 36 de copii a căror medie a fost între 1 și 2, alți 190 având medii cuprinse între 2 și 3. Dacă patru dintre elevi au obținut nota 1,00, deci practic au predat foile goale, la polul opus se află șase elevi vasluieni care au obținut media maximă, 10. Alți 429 elevi vasluieni, 10,7% dintre totalul celor înscriși, au reușit să obțină medii între 9 și 9,99, alți 519 elevi obținând medii între 8 și 8,99.
Iată elevii cu rezultate deosebite
Merită menționați elevii cu rezultate excepționale la Examenul de Evaluare Națională: bârlădenii Diana Elena Blăniță, de la Școala Gimnazială „Iorgu Radu” și Alexandru Mihai Apostu și Bianca Georgiana Potop, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”; vasluienii Mălina Gându Găbăroi, de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” și Dia Maria Amalia Toma, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”; hușenii Mălina Alexandra Marin, elevă a Colegiului Național „Cuza Vodă”.
În afara acestora, alți 62 elevi vasluieni au avit lucrări notate cu 10, majoritatea la matematică.
De altfel, părerea unanimă, atât a profestorilor, cât și aelevilor, este că subiectele la examenul de matematică din acest an au fost mai mult decât accesibile, un elev bun putând finaliza examenul în jumătate din timpul alocat.
Topul școlilor din Vaslui
Cu o singură excepție, Școala „Alexandru Ioan Cuza”, unde procentul de promovabilitate a fost de doar 61,90%, celelalte școli din municipiul Vaslui și-au respectat blazonul, având procent de promovabilitate mai mari decât cea înregistrată la nivel județean.
La două dintre instituțiile de învățământ din municipiul reședință – Școala „Mihai Eminescu” și Liceul „Mihail Kogălniceanu” – toți elevii care au absolvit clasa a XII au luat note peste cinci la acest examen de evaluare, în timp ce la școlile „Constantin Parfene” Vaslui și „Mihail Sadoveanu”, doar câte un singur elev din totalul celor înscriși nu a reușit să aibă note de trecere. În topul școlilor urmează Școala „Ștefan cel Mare” Vaslui, cu o promovabilitate de 97,82%, și „Elena Cuza” – 94,38% – respectiv cu câte doar doi elevi picați din totalul de 92, respectiv 35 elevi înscriși. Un procent mare, 90,32% promovabilitate, s-a înregistrat și la Școala „Constantin Motaș”, în timp ce la Școala „Alexandra Nechita” 88,37% dintre elevi au obținut medii de trecere, iar la Școala „Dimitrie Cantemir”, 84,61% promovabilitate.
Cele mai „slabe” rezultate, oricum însă peste cele de anul anul trecut, le-au obținut absolvenții școlilor „Vasile Alecsandri” (78,26% promovabilitate) și școala „Alexandru Ioan Cuza”.
Rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională contează în proporție de 75% pentru înscrierea la licee sau școli profesionale, restul de 25% fiind pe baza medie obținute în anii de gimnaziu.