Est News

Cazul violatorilor din Văleni, pe masa CSM

de Marian MOCANU

Inspecția Judiciară din cadrul CSM și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-au sesizat cu privire la cazul fetei violate din Vaslui. Pentru verificarea legalității deciziei de eliberare din arest la domiciliu a celor șapte tineri acuzați de viol va fi declanșată o o anchetă a Inspecției Judiciare din cadrul CSM.

Cazul violatorilor din Văleni, eliberați sub control judiciar, a ajuns în atenția Consiliului Superior al Magistraturii. Pe 23 iunie, Asociația pentru Implementarea Democrației a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii și Parchetului General să se sesizeze în cazul celor șapte tineri din Văleni, județul Vaslui, care au violat ore în șir o elevă, să se aplece asupra procedurilor și a ultimei decizii pronunțate și să verifice legalitatea acestora. Două zile mai târziu, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a comunicat faptul că „aspectele la care s-a făcut referire fac obiectul unor verificări dispuse de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

A doua zi, în data de 26 iunie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat, prin intermediul purtătorului de cuvânt, că a sesizat Inspecția Judiciară din cadrul instituției cu privire la acest caz, urmând ca la Tribunalul Vaslui să înceapă în cel mai scurt timp o anchetă în acest sens.

În luna noiembrie a anului trecut, șapte tineri din Văleni, cu vârste între 19 și 27 ani, au violat și suspus la perversiuni sexulale o adolescentă în vârstă de 17 ani, elevă la un liceu din municipiu Vaslui. Fata a fost acostată într-o stație de autobuz din apropierea liceului la care învăța de Silviu Burada, 20 de ani, cu care se cunoștea și care s-a oferit să o conducă acasă. În loc să o ducă la domiciliu, tânărul și un prieten al acestuia au dus-o pe un câmp la Văleni, unde i-au chemat și pe alții să participe la viol. Timp de trei ore, fata a fost supusă la tot felul de perversiuni,și când și-a pierdut cunoștiința, a fost stropită cu țuică ca să-și revină, pentru ca, ulterior, agresorii să o batjocorească din nou. Ulterior, victima a fost dusă pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde chinurile fetei au reînceput, fiind chemat și un al șaptelea violator care care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale. După ce și-au satisfăcut toate poftele, violatorii au dus-o cu un autoturism până în apropierea locuinței, fata abia reușind să se mai țină pe picioare până acasă. Inițial arestați preventiv, cei șapte au fost eliberați din arest în luna mai, fiind plasați în arest la domiciliu. Ulterior, după ce CCR a anunțat decizia de neconstituționalitate în legătură cu durata arestului la domiciliu, judecătorii vasluieni au decis eliberarea acestora și continuarea cercetării judecătorești sub control judiciar.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version