de Mihaela NICULESCU
Astăzi, 1 iulie 2015, se împlinesc cinci ani de la înființarea Secției 85 Mentenanță Echipamente Militare Bârlad.
Evenimentul va fi marcat sâmbătă, 4 iulie 2015, începând cu ora 11.30, la sediul Unității Militare 01358 Bârlad, când vor avea loc mai multe manifestări organizate cu prilejul sărbătoririi unității.
„Vom organiza o adunare festivă, la care sunt invitați să participe și militarii celorlalte unități din garnizoană, în cadrul căreia se vor prezenta mesaje și alocuțiuni cu ocazia sărbătoririi Zilei Secției 85 Mentenanță Echipamente Miliare și vor fi înmânate diplome aniversare. La finalul activității, invitații vor putea vedea o expoziție de tehnică și echipamente militare din dotare”, ne-a declarat lt. Valerică Huțanu, purtătorul de cuvânt al UM 01358.
Seria manifestărilor se va încheia cu un ceremonial de sfințire a troiței de pe platoul central al unității, special ridicată pentru această zi aniversară, de către personalul unității, cu ajutorul unor preoți de la Mânăstirea Bujoreni.
La aceste activități sunt invitați să participe reprezentanți ai eșaloanelor superioare, și autorităților publice, cadre militare active din MApN și MAI, cadre militare în rezervă și în retragere, membrii familiilor militarilor, precum și cetățenii municipiului Bârlad.