Lăsat nesupravegheat, un copil de trei ani a căzut într-un puț din curtea locuinței. Din fericire, mama sa a surprins momentul în care micuțul a căzut și a reușit să-l scoată. Tot ea a fost cea care a sunat la 112, anunțând incidentul și comunicând personalului medical că acesta nu mai respiră. A fost îndrumată prin telefon cum să efectueze manevrele de resuscitate, care au dat rezultate. În momentul în care echipajul de la Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui a ajuns la fața locului, copilul era conștient. A fost preluat și transportat la spital, pentru a rămâne sub supraveghere.