Est News

Consiliul Județean suplimentează banii pentru cultură

de Marian MOCANU

Ca în fiecare an, Consiliul Județean (CJ) Vaslui a alocat bani pentru finanțarea nerambursabilă a unor proiecte depuse pe diverse domenii de organizații nonguvernamentale sau asociații sportive, sociale etc. În acest an, a fost alocată suma de 600.000 lei pe patru domenii de activitate: cultură, culte, sport și social.

Luni, a fost finalizat procesul de selecție a proiectelor depuse pe cele patru domenii, urmând ca finanțările nerambursabile să fie acordate după finalizarea fiecărui proiect în parte, pe baza deconturilor prezentate.

La secțiunea „social”, proiectele care au îndeplinit punctajul în vederea obținerii finanțării nerambursabile a fost destul de mic, astfel că nu vor fi cheltuiți toți banii alocați acestei secțiuni. În aceste condiții, în cadrul ședinței de îndată a Consiliului Județean, pe ordinea de zi a fost introdus un punct suplimentar pentru rectificarea bugetului alocat acestei activități. Practic, consilierii au votat pentru redirecționarea sumei de 55.000 lei de la secțiunea social, la cea de cultură în cadrul acestui program județean.

„Spre surprinderea noastră, este pentru prima dată când nu au fost depus destul de multe proiecte eligibile pentru activități sociale. În consecință, dat fiind că la secțiunea cultură au fost depuse foarte multe proiecte care au întrunit punctajul minim, dar, dat fiind fondurile limitate nu au primit finanțare, ne-am gândit să redirecționăm acolo suma rămasă, de 55.000 lei. Puteam să propunem acest proiect de hotărâre la următoarea ședință, dar știți că procedura este una destul de complicată, iar banii trebuie alocați până la 1 decembrie, data limită a acestui program”, le-a declarat consilierilor Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Dat fiind că toți consilierii au fost de acord, în perioada următoare va avea loc o nouă sesiune de depunere de proiecte pentru obținerea de finanțare nerambursabilă județeană pe proiecte de cultură, finanțare totală în valoare de 55.000 lei.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version