Est News

De la 1 august, salarii mai mari?

de Mihaela NICULESCU

Salariații Primăriei Bârlad au șanse să primească salarii mai mari cu până la 12%, de la 1 august.

„Ordonanța de urgență 27/2015 prevede opțional alocarea acestor creșteri salariale, dar noi facem eforturi pentru a mări salariile angajaților din primărie, știut fiind faptul că 60% dintre aceștia primesc salariul minim pe economie. Am prevăzut bani în buget pentru aceste cheltuieli și ne încadrăm în plafonul stabilit de cei de la Finanțe. Sperăm ca, de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a ordonanței, să putem să dăm salarii mai mari celor din primărie”, ne-a declarat Constantin Ciobanu, directorul executiv al Primăriei.
Ordonanța 27/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevede și majorarea salariilor personalului nedidactic din învățământ. Este posibil ca și acești salariați să beneficieze de majorări de la 1 august, dar în privința personalului sanitar din spitale, situația este incertă. Bugetul spitalului, contractat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), este limitat și nu prevede separat și cheltuieli pentru creșteri salariale. Conform ordonanței, și autoritatea publică locală ar putea acorda diferențiat, pe categorii de personal, majorări salariale. Cum nu sunt bani în bugetul local, acest lucru nu se va realiza, în ciuda faptului că există o bază legală.
Personalul din învățământ a primit la începutul anului măriri salariale, la fel ca angajații din administrațiile financiare și ca cei din sănătate, cărora li s-a adăugat 100 de lei la salariu, în urma negocierilor dintre Sanitas, Ministerul de Finanțe și Ministerul Sănătății.
Ordonanța de Urgență 27/2015 a fost inițiată tocmai pentru eliminarea discriminărilor existente între anumite categorii de salariați, dar inexistența fondurilor necesare pentru majorarea salariilor tuturor angajaților plătiți din fonduri publice va accentua aceste discriminări.
Legea salarizării unice din România, emisă în 2010, nu s-a pus în aplicare. Se lucrează la o nouă lege a salarizării, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016 și care va ține cont, poate, și de vechimea angajatului. Oricât de bună ar această lege, lipsa banilor va fi în continuare un impediment în aplicarea ei.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version