de Roxana NĂSTASĂ
Elevii de clasa a XII-a care au susținut probele scrise de la Bac au aflat, ieri, notele de la examenul de maturitate. Rata de promovare la Bac 2015 în județ, înainte de contestații este de 68,75%, nefiind înregistrată nicio medie de 10. Procentul este mai mare ca anul trecut când a fost 65,47% și mai mare decât media națională de anul acesta care este 66,41%. Majoritatea nemulțumiților au fost dezamăgiți, în special, de notele mici la Limba și Literatura Română.
Emoții mari, ieri, pentru absolvenții claselor a XII-a, pentru că s-au afișat rezultatele la examenul de bacalaureat. Adunați de la orele dimineții în fața centrelor de examen, elevii abia și-au putut stăpâni emoțiile. Afișarea rezulatelor a adus, cum era de așteptat, bucurie pentru unii, lacrimi pentru alții.
Majoritatea nemulțumiților au fost dezamăgiți, în special, de notele mici la Limba și Literatura Română. Corectarea lucrărilor în alte județe le-a cam venit de hac multora din candidați. Deși la Limba Română toți spuneau că a fost foarte ușor, se pare că cele mai multe nemulțumiri sunt legate de notele la această disciplină. Așa se face că, elevi cu rezultate foarte bune, elevi care au participat ani la rând la olimpiadă au obținut note destul de mici.
La nivelul județului Vaslui, din cei 3.066 elevi vasluieni care au susținut examenul de bacalaureat, 2.108 au promovat examenul (68,75%). Nu a fost înregistrată nicio medie de 10 în județ, însă, au fost mai multe note de 10 pe discipline. La Limba Română, doar un elev a obținut nota 10, la proba obligatorie, 84 de elevi și la cea la alegere, 48.
Cea mai mare medie a fost înregistrată la Colegiul Național “Cuza Vodă” din Huși, și anume 9,91. La Colegiul Național “Ghorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, media cea mai mare a fost 9,81, iar la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, 9,76 obținută de eleva Teodora Baciu.
Cel mai mare procent de promovabilitate a fost înregistrat la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, 96,82% în timp ce, la polul opus, la Liceul din Vetrișoaia, procentul de promovabilitate este 0%, fiind înscriși doi candidați care n-au luat niciunul examenul.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=C9f-OZg2KLw&w=420&h=315]
Pe locul al doilea ca procent e Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui cu 95,77% promovați, urmat de Colegiul „Cuza Vodă” Huși cu 95,75%, Seminarul Teologic Huși cu 92,11%, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui cu 87,60% și Liceul „Anghel Rugină” Vaslui cu 80,66%. Nu departe de acestea s-au clasat Liceul Codăești cu 77,18%, Liceul „Mihai Eminescu” Bârlad cu 72,17%, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad cu 60,26%, Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui cu 55,32% Colegiul „Dimitrie Cantemir” Huși cu 54,81%, Liceul „Nicolae Iorga” Negrești cu 54,80% și Liceul „Ion Mincu” Vaslui cu 50,83% .
Cu procent de promovabilitate sub 50% au fost Liceul Vladia (44,44%), Liceul Zorleni (41,94%), Liceul „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad (39,74%), Liceul „Ioan Corivan” Huși (38,10%), Liceul cu Program Sportiv Vaslui (37,80%), Liceul Murgeni (33,33%), Liceul „Petru Rareș” Bârlad (28,57%) Liceul Fălciu (25%), Liceul Puiești (13,6) și Liceul Vetrișoaia cu 0%.
La nivel național, rata de promovare este de 66,41%, înregistrându-se 63 de medii de 10.
Bacalaureatul s-a dat anul acesta în 11 centre, fiind doar doi elevi eliminați din examen. Lucrările au fost corectate la Botoșani, iar contestațiile, așa cum au precizat reprezentanții ISJ Vaslui, nu se știe încă unde vor fi corectate.
Elevii nemulțumiți de note au depus aseară contestații, iar rezulattele le vor afla pe 10 iulie.