Est News

REZULTATE BACALAUREAT 2015: Promovabilitate de 66,41% înainte de contestații. LISTA cu notele de la BAC pentru fiecare județ în parte – HARTA mediilor de 10

Promovabilitatea la prima sesiune a BACALAUREAT 2015 este de 66,41% înainte de soluționarea contestațiilor, cu peste șapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în județele Cluj (82,18%) și Brașov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%). Mediafax.ro vă oferă informații în timp real despre rezultate Bac 2015

Potrivit rezultatelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de bacalaureat au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenți de clasa a XII-a, dintre care 100.058 (72,78%) sunt din promoția curentă și 6.006 (27,02%) din promoțiile anterioare. Comparativ cu aceeași sesiune a anului trecut, în acest an sunt cu 14.293 de elevi în plus care au reușit să promoveze examenul.

LISTELE CU NOTELE DE LA BAC 2015

Dintre candidații care au susținut examenul, 53.336 au fost respinși, respectiv 37.219 din promoția curentă și 16.117 din promoțiile anterioare.

Rezultatele sunt superioare cu peste 7% față de cele din aceeași sesiune a anului 2014 (59,25%) și cu 12% față de cele din 2013 (54,4%).

De asemenea, rata de promovare pentru promoția curentă (72,78%) este cu peste 5% mai mare față de anul trecut (67,61%) și cu peste 9% mai mare față de 2013 (63,1%).

La prima sesiune a examenului de bacalaureat, înainte de contestații sunt 63 de medii de 10, în scădere față de anul trecut, când au fost 104. Cele mai multe medii de 10, respectiv nouă, sunt în județul Timiș.

Din totalul celor 168.939 de candidați înscriși, la prima sesiune a examenului s-au prezentat 159.703, dintre care 137.475 din promoția curentă și 22.228 din promoțiile anterioare, iar alți 9.236 de candidați au absentat. Din examen au fost eliminați 303 elevi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Cel mai ridicat nivel de promovare s-a înregistrat în județele Cluj (82,18%), Brașov (78,74%), Bacău (78,34%) și Sibiu (76,81%).

Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.

Singurele județe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) și Teleorman (42,73%).

În cinci județe – Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu și Brăila -, procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în timp ce în restul județelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

Rate de promovare între 51 și 60% sunt în județele: Arad – 59,9%; Olt – 57,1%; Călărași – 55,7%; Constanța – 54,8%; Harghita – 54,4%; Gorj – 53,5%; Mehedinți – 51,9%.

Județele cu rate de promovare între 61 și 70% sunt: Buzău – 69,6%; Hunedoara – 69%; Vaslui – 68,8%; Suceava – 68,6%; Mureș – 68,3%; Ialomița – 67,7%;  Maramureș – 66,2%; Timiș – 65,8%; Argeș – 65,2%; Vâlcea – 65,2%; Bihor – 63,4%; Covasna – 62,8%; Sălaj – 61,7%; Dâmbovița – 61,2%; Caraș-Severin – 60,9%; Dolj – 60,5%.

În alte 14 județe s-au înregistrat rate de promovare între 71 și 80%: Brașov – 78,7%; Bacău – 78,3%; Sibiu – 76,8%; Brăila – 76,6%; Iași – 76,3%; Galați – 74,6%; Prahova – 74,4%; Alba – 74,2%; Satu-Mare – 73,4%; Botoșani – 72,6%; Tulcea – 71,4%; Bistrița-Năsăud – 70,9 %; Neamț – 70,4%; Vrancea – 70,4%.

Promovabilitatea de la BAC în ultimii 11 ani – Sesiunea iunie-iulie

Potrivit datelor MECS, în 2004 promovabilitatea a fost de 84,59%, în 2005 – 84,68%, 2006 – 80,48%, 2007 – 82,08%, 2008 – 78,30%, 2009 – 81,47%, 2010 – 69,30%, 2011 – 45,73%, 2012 – 44,41%, 2013 – 56,44% și în 2014 – 60,65% (după contestații).

Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea bacalaureatului, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul absolvenților prezenți, incluzându-i în acest total și pe absolvenții eliminați.

Rezultatele, înainte de contestații, au fost afișate marți dimineață, la școlile unde candidații au susținut examenul. Contestațiile pot fi depuse tot marți, între orele 16.00 și 20.00, acestea urmând să fie soluționate în perioada 8-9 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 10 iulie.

Elevii găsesc toate notele obținute la examen, dar și mediile de absolvire, pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

La sesiunea iunie-iulie a Bacalaureat 2015 s-au înscris 168.945 de absolvenți, cu peste 7.000 mai mulți decât în aceeași sesiune a anului trecut. Cei mai mulți dintre candidații înscriși, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învățământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral și 2.540 la frecvență redusă, potrivit Ministerului Educației.

EDU.RO – REZULTATE BACALAUREAT 2015. Ce au făcut absolvenții clasei a XII-a la BAC

BAC 2015 – Sesiunea august-septembrie

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

20 – 21 august 2015 Evaluarea competențelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2015 Afișarea rezultatelor finale

Premieră la Bacalaureat 2015 – lucrările scrise, corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul

Lucrările scrise ale candidaților la bacalaureat vor fi corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul, măsura fiind luată, prin ordin de ministru, cu puțin timp înainte de susținerea probelor.

Astfel, potrivit ordinului ministrului Educației din 23 iunie, publicat o zi mai târziu în Monitorul Oficial, în sesiunile examenului de bacalaureat din acest an, evaluarea inițială a lucrărilor scrise ale candidaților dintr-un județ sau din municipiul București se realizează în alt județ, care va fi stabilit de Comisia Națională de Bacalaureat.

Transportul lucrărilor scrise dintr-un județ în cel desemnat și aducerea lor înapoi, precum și consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați se fac în conformitate cu procedurile elaborate de Comisia Națională de Bacalaureat.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Sursa; mediafax.ro

Exit mobile version