Est News

Românii muncesc ca să-și cumpere mâncare și să plătească impozite

Veniturile românilor se duc în cea mai mare parte pe alimente, taxe și impozite și plata serviciilor, conform ultimelor date ale Institutului Național de Statistică (INS). Adică circa 88% din banii câștigați într-o lună.

În primul trimestru al acestui an, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.577 lei pe gospodărie și 967 lei pe persoană. În medie, cheltuielile totale ale populației, s-au ridicat la 2.263 lei lunar pe gospodărie (850 lei pe persoană) și au reprezentat 87,8% din nivelul veniturilor totale.

Conform INS, principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.). Și tot datele de la Statistică arată că românilor le mai rămân doar 0,3% din venituri pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc.

Sursa: money.ro

Exit mobile version