de Marian MOCANU
De două zile, în fiecare dimineață, un elicopter alb, de transport persoane, fără însemne vizibile ale vreunei instituții a statului, survolează municipiul Vaslui, venind dinspre Bârlad și aterizează pe stadionul de fotbal. Din aparatul de zbor coboară mai multe persoane care urcă într-o limuzină neagră și dispar.
Vasluienii fac tot felul de supoziții, începând de la faptul că este aparatul unor instituții, cum ar fi DNA sau SRI, și până la vreo persoană oficială în vizită la Vaslui.
Unii își dădeau cu părerea că ar fi premierul Ponta, alții că ar fi vorba de președintele Johannis, în drum spre Suceava, unde avea întâlnire cu omologul moldovean. Alții presupun că ar fi vorba de afaceriști porniți să cumpere ce a mai rămas prin Vaslui.
Am încercat să deslușim acest mister pentru cititorii noștri, dar se pare că nimeni nu poate da nici o relație: Poliția spune că nu are competență în acest sens, de la Prefectură am fost îndrumați la punctul regional al Autorității Aeronautice de la Bacău, acolo unde ni s-a cerut să depunem o cerere scrisă la care vom primi răspuns țn termenul legal de 30 de zile.
Singurii care ar putea, poate, să dea o lămurire ar fi cei de la Primăria municipiului Vaslui, care în principiu ar fi trebuit să-și dea acordul cu privire la aterizarea elicopterului pe Stadionul Municipal. Nici acolo nu am putut primi niște relații, purtătorul de cuvânt al instituției fiind în concediu, iar cel care-i ține locul, Radu Bobică neștiind nimic în legătură cu această problemă.
Ar mai fi fost o soluție, polițistul local care a rămas de pază la elicopter, dar, în lipsa comandantului Sorin Catană, aflat în concediu, nimeni nu poate da nicio explicație!