Est News

Spitalul „Beldiman”, hotel gratuit pentru oamenii străzii

de Mihaela NICULESCU

Lipsa unor centre de îngrijiri paliative, dar și a unităților medico-sociale din județ, determină aglomerarea spitalelor prin internarea bolnavilor aflați în fază terminală dar și a cazurilor sociale.

Secția de terapie intensivă (ATI) a Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, sectorul aseptic, este mai tot timpul ocupată de pacienți în vârstă cu afecțiuni foarte grave, pe care familia dorește să-i știe în siguranță sau ca aceștia să beneficieze de îngrijire medicală până în ultimul minut de viață. În acest moment, cinci din cele șase paturi de la sectorul aseptic al ATI sunt ocupate de pacienți care, în mod normal, ar trebui să fie internați într-un centru de îngrijiri paliative.
„Atât secția ATI cât și alte secții sunt ocupate frecvent de persoane vârstnice, pacienți cu afecțiuni foarte grave, aflați în fază terminală, dar și pacienți care sunt cazuri sociale. Nu putem să refuzăm internarea lor, să-i lăsăm în stradă, au drepturi ca toți ceilalți pacienți. De cele mai multe ori, aceștia contribuie la aglomerarea secțiilor și la creșterea costurilor pe care spitalul le suportă cu cazarea și medicamentele”, ne-a declarat dr. Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului bârlădean.
Secția ATI dispune acum de două aparate de ventilație mecanică, achiziționate anul trecut, precum și de un altul mai vechi, reparat acum o lună. Ar fi nevoie de mai multe aparate pentru că cele existente sunt indisponibile pentru alți pacienți, în anumite perioade, deoarece sunt utilizați pentru pacienții aflați în fază terminală. Medicii trebuie să se descurce, astfel încât, în cazul unei urgențe, să intervină prompt. De multe ori, este greu de luat decizii. Dacă, în ceea ce privește pacienții în fază terminală, familia înțelege că internarea nu poate dura mai mult de 7-10 zile, în cazul pacienților care reprezintă cazuri sociale lucrurile se complică pentru că spitalul nu are cu cine lua legătura la externare.
„Sunt pacienți care nu au casă, nu au familie, nu ai unde să-i trimiți. Asistentul social al spitalului se ocupă îndeaproape de rezolvarea acestor situații. Ia legătura cu primăriile, cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC), se ocupă de formalități, astfel încât să-i găsească pacientului un loc unde să-l internăm”, a mai spus directorul medical al Spitalului „Elena Beldiman”.
În ultimele luni, spitalul bârlădean s-a confruntat cu cinci cazuri sociale mai speciale, oameni ai străzii , bolnavi fizic și psihic și din păcate numai un singur pacient a fost instituționalizat într-un centru special, aflat în subordinea DGASPC.
Secțiile ATI, Chirurgie, Pneumologie și Neurologie sunt cele mai aglomerate de pacienți abandonați, cu sau fără familie.
Șanse prea mari pentru descongestionarea spitalului de asemenea cazuri nu se întrevăd, acesta fiind nevoit să țină locul, în anumite perioade, unităților medico-sociale și centrelor de îngrijiri paliative. La ora actuală, în județ, există doar două centre medico-sociale – unul la Băcești, cu 50 de locuri, și altul la Codăești, cu 40 de locuri – ambele în subordinea Consiliului Județean Vaslui. Pe lângă acestea, mai sunt două centre de îngrijiri și asistență pentru persoanele în vârstă – unul la Giurcani, cu 35 de locuri, iar celălalt la Huși, cu 95 de locuri. Acestea se află în subordinea DGASPC Vaslui, care face demersuri pentru găsirea unor posibilități în vederea înființării și a unui centru de îngrijiri paliative cu 50 de locuri. În județul Vaslui nu există nici un centru de acest gen, deși numărul mare de pacienți care au nevoie de îngrijiri paliative impune prezența unei asemenea unități.

 

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version