de Răzvan CĂLIN
20 de membri ai Asociației Astronomice ”Sirius” participă la cea de a IV-a ediție a Școlii de Vară.
În perioada 10 – 16 iulie, 20 de membri ai Asociației Astronomice ”Sirius” din Bârlad participă la de acum tradiționala Școala de Vară, organizată în localitatea Prisaca Dornei, județul Suceava. Aflată la cea de a IV-a ediție, Școala de Vară își propune realizarea unor cursuri teoretice și practice pentru împătimiții de astronomie.
”Avem cu noi trei telescoape și sperăm ca vremea să ne ajute să le și putem pune la teabă. Vom derula atât acțiuni, educative, cât și practice. Totodată, Școala de Vară reprezintă un bun prilej de pregătire pentru viitoarele concursuri de profil naționale și internaționale. Bineînțeles, reprezintă și o oportunitate pentru recreere, mai ales că ne aflăm într-un cadru natural de excepție”, ne-a declarat profesorul Ioan Adam, președintele Asociației ”Sirius”.
Costurile legate de transport sunt asigurate de asociație, iar cele legate de cazare și masă sunt suportate de participanți.