Est News

Peste 1.000 de vehicule verificate!

de Răzvan CĂLIN

Acesta este bilanțul controalelor efectuate de inspectorii RAR  pe teritoriul județului Vaslui de la începutul anului și până în prezent.

În prima jumătate a lui 2015, inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au luat la „bani mărunți” peste 1.000 de vehicule care au circulat pe raza județului Vaslui. Conform unui comunicat remis de cei de la RAR, în primele șase luni ale anului 2015, au fost verificate din punct de vedere tehnic în traficul din județ nu mai uțin de 1.097 de vehicule. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor inspectate, 67,18 % au avut diferite probleme tehnice sau legate de documente

„Dintre acestea, 56,88% au fost considerate neconforme din punctul de vedere al securității rutiere. Altfel spus,  inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate. De asemeni, 0,73 % dintre vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordanțe între seria poansonată pe șasiu/caroserie și cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinației de utilizare); 2,27 % dintre vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor); – în urma analizei emisiilor poluante, la 5,66 % dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis”, se arată în comunicatul celor de la RAR.

Inspectorii RAR au mai descoperit și 256 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor periculoase constatate la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român. În urma acestor controale desfășurate la nivelul județului Vaslui de RAR și Poliția Rutieră, în prima jumătate a acestui an, au fost aplicate 687 de amenzi și au fost reținute 41 de permise de conducere și 245 de certificate de înmatriculare. Ca și concluzie, în urma controalelor riguroase desfășurate zilnic de RAR în trafic, numărul vehiculelor cu probleme tehnice a scăzut cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version