Est News

Cea mai de temut armă în lupa antidrog: dezbaterea!

de Alex SAVA

Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, pe 26 iunie s-a sărbătorit Ziua Mondială de Luptă împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri. Cu această ocazie, în perioada 26 iunie – 24 iulie, DSP în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui , desfășoare campania „Un mesaj al speranței: Tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite și tratate”, în cadrul căreia vor avea loc „dezbateri interactive”.

„Cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri este important să ne amintim că tulburările cauzate de consumului de droguri pot fi prevenite si tratate.

Atunci când există ajutor, există și speranță!”, se arată într-un comunicat de presă remis de DSP Vaslui.

La nivel județean coordonarea este asigurată de Direcția de Sănătate Publică Vaslui prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății care va desfășura următoarele acțiuni:

– explicarea termenilor: droguri, dependență fizică, dependență psihică, sevraj, toleranță și toxicomanie cu adresabilitate crescută in rândul tinerilor în cadrul unor intâlniri planificate;

– prezentarea consecințelor medicale, psihologice și sociale ale consumului de droguri în centrele de plasament din județul Vaslui;

– dezbateri interactive pe tema motivației și riscurilor asociate consumului de droguri.

„Drogurile ilegale amenință sănătatea și bunăstarea oamenilor. La nivel mondial, până la 200.000 de oameni mor în fiecare an din cauza supradozelor, dar drogurile nu afectează doar consumatorii, acestea provoacă familiilor și celor dragi dificultăți enorme și suferință.

Tulburările cauzate de consumul de droguri subminează relațiile cu persoanele apropiate, deteriorează viața familială, inclusiv cea a copiilor și pot ruina oportunitățile de educație și angajare. Impactul acestora se resimte în comunități, sistemele de justiție penală și în întreaga societate. Cei care suferă din cauza tulburărilor generate de consumul de droguri pot fi sprijiniți printr-un tratament bazat pe dovezi și pot fi prevenite multe decese cauzate de supradoze. Copiii și tinerii trebuie să fie educați cu privire la pericolele pe care le generează drogurile ilicite”, se mai arată în comunicatul menționat.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version