Est News

Certificate medico-legale, doar de la Vaslui

de Mihaela NICULESCU

Până la sfârșitul lunii iulie, cabinetul de medicină legală, de la etajul I al ambulatoriului Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, nu va mai emite certificatele medico-legale.

Medicul legist Sergiu Săvinescu a intrat, de pe 6 iulie, în concediu și se va întoarce pe 31 iulie. Toate certificatele medico-legale dar și necropsiile, care fac obiectul acestui compartiment, vor fi realizate la cabinetul de medicină legală din cadrul Spitalului Județean Vaslui, unde își desfășoară activitatea doi medici legiști – dr. Sorin Moldoveanu, șeful secției și dr. Alexandru Bazatin.
Așadar, certificatele de constatare a virginității sau a violului și rezultatele necropsiilor cazurilor care țin de medicina legală, vor fi emise doar de medicii legiști din Vaslui. Cabinetul de medicină legală din Vaslui este singurul care va funcționa în următoarele 15 zile, pentru că în județ, în afară de cel din Bârlad, nici un spital nu mai are un astfel de cabinet.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version