de Roxana NĂSTASĂ
Un tânăr din Republica Moldova a fost depistat de polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, că se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen pe care îl conducea, deși nu era posesor de permis de conducere. El a motivat că a crezut că simplul fapt că a făcut școala de șoferi, fără să susțină examen, îi dă dreptul de a conduce. Pentru acest lucru, tânărul s-a ales cu dosar penal.
Alaltăieri, polițiști de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au desfășurat, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, o acțiune specifică.
Pe timpul acțiunii desfășurate, în jurul orei 07.30, s-a prezentat la controlul de frontieră cetățeanul din Republica Moldova, Borislav M., în vârstă de 20 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, model Golf, înmatriculat în Bulgaria.
La solicitarea lucrătorilor vamali, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare prin Centrul Comun de Contact Galați, ocazie cu care s-a concluzionat că Borislav M. nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a urmat cursurile unei școli de șoferi din Republica Moldova, fără a susține examenul pentru dobândirea permisului de conducere și că era convins că simplul fapt că a absolvit școala de șoferi îi conferă dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice.
Pe numele tânărului, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.