Legendele Bârladului – Bârladul, tradițional centru militar

de Răzvan CĂLIN

Pe lângă vechimea sa ca așezare, reperele culturale și istorice, Bârladul se poate mândri cu o veche tradiție militară. Poziția strategică a orașului i-a făcut pe responsabilii militari ai țării să înființeze, încă de la mijlocul secolului al XIX, unități militare pe aceste meleaguri. De-a lungul istoriei lor, acestea și-au creat o faimă de invidiat în rândul armatei române prin calitatea pregătirii ostășești a întregului corp de ofițeri și ostași. Dar mai ales prin faptele de vitejie de care au dat dovadă în timpul confruntărilor militare în care țara noastră a fost implicată.

Documentele vremii amintesc că încă din secolul XIX Bârladul figura cu o garnizoană militară puternică. Aici își aveau sediul regimentele călare 1, 2, 3 și 4. Însă, la 1 ianuarie 1877, în baza Înaltului Decret nr. 2195 din 9 decembrie 1976, a fost înființat Regimentul 12 Dorobanți, av ând ca reședință Bârladul, iar ca teritoriu de recrutare, județele Tutova și Fălciu.
La început, cazărmile regimentului au fost situate în cartierul Munteni. Abia în 1889 s-a mutat în actuala cazarmă care s-a construit treptat, lurările începând în anul 1884 și finalizându-se în 1902. De-a lungul timpului, unitatea militară a purtat diferite denumiri: la 1877 „Al XII-lea Regiment de Dorobanți”, în 1891 Regimentul „Cantemir” nr. 12 de Infanterie, iar în 1931 Regimentul 12 de Dorobanți „Cantemir”.
Cu trecerea timpului, importanța Bârladului ca centru militar avea să crească deosebit de mult. Așa se face că până în 2004, la Bârlad a funcționat, timp de 90 de ani, Brigada 17 Artilerie „General Alexandru Tell”, sau UM 01458, cum mai era cunoscută. Însă, din 4 octombrie 2004, ca urmare a reformei inițiată la nivelul întregii armate române, în oraș s-au înființat patru unități militare: 01458, 01411, 01476 și Secția mentenanță.

Șarja de la Prunaru

Însă, dincolo de aceste simple cifre și date, istoria centrului militar de la Bârlad cuprinde numeroase episoade care i-au adus faima și respectul întregii țări de-a lungul timpului. Aici vorbim de eroismul de care militarii bârlădeni au dat dovadă atât în Războiul de Independență, cât și în cele două conflagrații mondiale.
Unul dintre cele mai memorabile evenimente a rămas, și în ziua de astăzi, șarja Regimentului 2 Roșiori din Bârlad, ce a avut loc pe 15 noiembrie 1916, în satul Prunaru, o localitate aflată pe pârâul Neajlov, în sudul țării. În încercarea de a zădărnici înaintarea trupelor germane care trecuseră Dunărea, Divizia 18 Infanterie, împreună cu Regimentul 2 Roșiori Bârlad, au primit ordinul să manevreze în retragere pe linia Alexandria – București. Numai că, armata germană reușește, prin ocuparea satului Prunaru, să blocheze retragerea trupelor române, amenințând în același timp cu încercuirea. Însă, gestul eroic făcut de Regimentul 2 Roșiori Bârlad avea să salveze de la dezastru armata română.

Generalul Alexandru Referendaru, comandantul Diviziei 18, adresează mai degrabă o rugăminte decât a-i ordona, colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul regimentului de cavalerie din Bârlad: „Din această împrejurare cumplită numai un atac călare, dat prin suprindere și condus cu hotărâre ne mai poate salva!”.
Fără să mai stea pe gânduri, colonelul Naumescu s-a reîntors în pădurea Scurtu, din apropiere satului Prunaru, unde se afla regimentul său și și-a înștiințat ofițerii și subofițerii din subordine despre misiunea pe care o aveau de îndeplinit: „Dragii mei, arătați băieților noștri că a sosit vremea să ne îndeplinim datoria de onoare. Atacăm satul călări, altfel nu putem salva Divizia din încercuire!”.
Astfel, cei 300 de cavaleriști din Bârlad aveau să scrie cu propriul lor sânge unul dintre cele mai vitejești momente din timpul Primului Război Mondial. Regimentul de cavalerie a înfruntat călare, cu arme albe (lănci și săbii), un inamic net superior din punct de vedere numeric și, mai ales, ca dotare. Și totuși, șarja Regimentului 2 Roșiori Bârlad a luat prin surprindere trupele germane aflate în satul Prunaru și le-a înfrânt. Prin urmare, grosul trupelor române a avut o breșă în încercuirea făcută de germani și s-au putut retrage. Însă, prețul a fost foarte mare pentru militarii bârlădeni, 200 din cei 300 de cavaleriști găsindu-și sfârșitul în această șarjă rămasă în analele istorie militare.

Căpitanul Grigore Ignat

Însă, cel mai cunoscut erou bârlădean al Primului Război Mondial rămâne căpitanul Grigore Ignat. Născut în 1889, la Bârlad, într-o familie de oameni simpli, dar cu dragoste față de țară, tatăl său fiind unul dintre participanții la Războiul de Independență.
Absolvent în 1910 al Școlii militare de ofițeri de infanterie, cu gradul de sublocotenent, Grigore Ignat este repartizat chiar la unitatea din orașul său natal, la Regimentul 12 „Cantemir”. După intrarea României în război, în vara anului 1916, locotenentul Grigore Ignat a participat la toate luptele pe care regimentul său le-a dat în Dobrogea și la Porțile Capitalei.
Un an mai târziu, căpitanul bârlădean a luat parte la marea bătălie de la Mărășești. Aici avea să-și găsească sfârșitul, însă nu înainte de a da dovadă de un eroism și curaj exemplare. Aflat la comanda companiei de mitraliere, căpitanul Grigore Ignat a ținut piept unui atac devastator al trupelor germane, deși superioritatea acestora din urmă era netă, de 10 la 1. După bătălie, unitățile române care au alungat inamicul din zona pădurii „La Răzoare”, unde luptase compania condusă de eroul bârlădean, l-au găsit pe căpitanul Grigore Ignat „străpuns de gloanțe și baionete, cu capul culcat pe mitralieră și cu degetul pe trăgaci”.
Toate acestea sunt doar câteva dintre momentele de glorie care fac și acum cinste tradiției militare bârlădene. Tradiție care și în ziua de astăzi este păstrată și continuată de actualele generații de ofițeri din garnizoana Bârlad.