Est News

De teamă că ar putea fi descoperiti ca fura la cantar – Speculanții din piața bârladeană ascund tasul cântarului de control al pieței

de Mihaela NICULESCU

Incredibil, până unde a ajuns disperarea dar și tupeul unora, în dorința de a câștiga cât mai mult, prin orice mijloace. Mediatizarea practicilor ilicite, de care par a nu se mai dezbăra comercianții din Piața „Sf. Ilie” din Bârlad, i-a determinat pe unii dintre aceștia să caute soluții pentru a putea fura fără să fie depistați.

Pentru că tot mai mulți bârlădeni au început să verifice marfa cumpărată, la cântarul de control al pieței, comercianții speculanți au cam sfeclit-o. N-au stat prea mult pe gânduri și au găsit soluția salvatoare. Au început să ascundă tasul cântarului de control, în special în week-end, când mare parte a angajaților pieței sunt liberi. Așa se face că, din când în când, sâmbăta și duminica, tasul cântarului există, dar lipsește cu desăvârșire. Bârlădenii au sesizat aspectul. Unii s-au crucit, alții au bombănit și alții ne-au în legătură cu acest aspect.
„În ultimul timp, m-am obișnuit să verific greutatea produselor pe care le cumpăr din piață. Duminica trecută, n-am putut să aflu dacă am fost sau nu înșelat la cântar pentru că nu aveam cum să cântăresc roșiile pe care tocmai le cumpărasem. Cântarul de control era la locul lui, dar fără tas. Același lucru a pățit și un vecin de-al meu, cu o zi înainte. A întrebat în stânga, în dreapta, nimeni nu știa nimic. Până unde merge, oare, șmecheria piețarilor?”, ne întreba un bârlădean nemulțumit.
La rândul nostru, tragem un semnal de alarmă pentru ca administrația pieței, dar și polițiștii locali din zona pieței, să descifreze misterul dispariției tasului de la cântarul de control, în zilele de week-end.

Hoții fac legea!

Recent, comisarii de la Protecția Consumatorilor au efectuat un control în piața „Sf. Ilie” din Barlad. După ce au constatat unele nereguli legate de neafișarea prețurilor sau a talonului de identificare a societății, comisarii au avut parte de scene incredibile. La apariția lor, cei mai mulți comercianți din piața de gros au dat bir cu fugiții, iar câțiva dintre cei rămași s-au dovedit a fi recalcitranți. Au refuzat inițial să prezinte documentele cerute de comisari, invocând că ei sunt corecți iar cei care sunt în neregulă și fură nu sunt pedepsiți. În cele din urmă, nu au avut incotro și s-au supus controlului.

Deși legea prevede ca anual cântarele să fie verificate de către un metrolog autorizat, comercianții nu dau niciun semn ca le pasă de lege, bazați fiind că „se descurcă” ei. În piața Sf. Ilie sunt 80 de cântare, toate închiriate comercianților din piața en detail, rolul de a le verifica revenind Administrației piețelor. În piața de gros, cântarele sunt ale comercianților, aceștia fiind cei care trebuie să se preocupe de verificarea lor. Controlul celor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui a scos la iveală faptul că niciunul dintre comercianții din piața de gros nu avea certificatul de verificare metrologică în termen.

Chiar dacă au certificat de verificare în termen, cei mai mulți vânzători din piața en detail fac tot felul de matrapazlâcuri cu cântarele, fie clasice sau electronice, înșelând la cântar, în medie, cu 200 de grame la kilogram. Unii spun că numai așa își pot scoate salariile, întrucât angajatorii le dau extrem de puțin.

Comisarii de la CJPC nu au putut verifica dacă aparatele de măsurat folosite în piața de gros sunt cele declarate la Administrația piețelor, de aceea au dorit să meargă direct la administrație pentru a afla acest lucru. Dar – surpriza! – acolo nu există o evidență clară a acestora.

Administrația piețelor trebuie să se implice mai mult, și să verifice zilnic dacă se folosesc cântarele trecute în evidența pieței, să verifice zilnic dacă există acte de proveniență a mărfii, și apoi dacă sunt afișate prețurile și taloanele de identificare a comerciantului (persoană fizică sau societate).

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version