Est News

Emoții pentru Cătălin Măruță și soția sa. Andra va naște peste două zile!

Artista este programată să aducă pe lume o fetiță pe data de 23 iulie, fix cu o lună înaintea zilei sale de naștere. Eva Maria are deja camera pregătită.

Emoții mari pentru Andra și Cătălin Măruță. Clipa în care artista va aduce pe lume și o fetiță se apropie, ei urmând să devină din nou părinți în această săptămână. Andra este programată să nască pe data de 23, fiind însă foarte posibil să existe o “eroare” de o zi, două, dat fiind faptul că viitoarea mămică și-ar dori să nu mai apeleze la operația de cezariană. Pe toată perioada sarcinii, artista a fost monitorizată tot de medicul Nicolae Poiană, același care a asistat-o și la nașterea băiețelului ei, David. Eva Maria are deja camera pregătită și decorată, iar mămica sa numără zilele până când își va ține fetița în brațe. Nașterea va avea loc într-o clinică privată, iar pentru aceasta cei doi soți vor plăti în jur de 3.000 de euro, ei optând să cumpere pachetul VIP, ca-re-i va asigura Andrei tot ceea ce are nevoie în spital, inclusiv consiliere psihologică.

A evitat petrecerile și locurile aglomerate

Aflată pe ultima sută de metri cu nașterea fetiței, Andra a ratat o serie de evenimente în ultima perioadă, întrucât nu a dorit să-și pună sarcina în vreun pericol. Mai mult, artista și-a anulat concertele pe care le avea încă de când era în luna a șaptea.

Primul copil l-a născut prin cezariană

La data de 16 martie 2011, Andra l-a adus pe lume pe David, prin cezariană. Băiatul a primit nota 10 la naștere, având 3,760 kg și 54 cm. “Nu am crezut niciodată că pot exista astfel de sentimente, că pot simți o bucurie atât de mare. Când mi-am văzut pentru prima oară copilul și l-am luat în brațe, am simțit că mi se înmoaie picioarele”, a declarat atunci Cătălin Măruță, emoționat din cale-afară.

Sursa: libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version