Est News

Minunile chirurgului Oleg Tacu de la spitalul bârlădean

de Mihaela NICULESCU

Doi barbați își exprimă public recunoștința față de doctorul Oleg Tacu, de la secția de Chirurgie a Spitalului „Elena Beldiman”, după ce acesta a reușit performanța de a le reconstrui mâinele aproape zdrobite în urma unor accidente. Două operații extrem de migăloase, care au durat, fiecare, în jur de trei ore.

Neatenția și ceasul rău, i-au adus zilele trecute la spital pe Dumitru Popa, din Zorleni și Vasile Creangă, din Tecuci. Disperați, au venit într-un suflet la spital, pentru că riscau să nu-și mai poată folosi mâinile, în urma unor accidente casnice.
Duminică, Dumitru Popa, din Zorleni, s-a tăiat cu un ciob dintr-o vază de sticlă, în timp ce trebăluia prin casă. Pentru că avea hemoragie puternică, s-a urcat în mașină și a venit la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad.

Dumitru Popa

„Curgea ca dintr-un cep sângele. Cred că a curs un litru și jumătate. Toți ai casei s-au speriat așa de tare, încât au și leșinat. Cum am putut, m-am urcat la volan și am venit la Urgențe, la Bârlad. Luni, 20 iulie, am fost operat și acum viața și brațul meu sunt în siguranță”, a declarat Dumitru Popa.
Pacientul a venit cu mușchiul de la antebraț secționat și a pierdut mult sânge.
Clipe de groază, poate mai mare, a trăit, în urmă cu alte două zile, un alt pacient internat la chirurgie plastică. Vineri dimineața, Vasile Creangă, din Tecuci, se afla la casa părintească a soției, în localitatea Lățești (Murgeni). O clipă de neatenție, atât a trebuit ca flexul cu care tăia niște scândură să-i taie palma.
„Nu-mi venea să cred ce văd. Palma mea părea descompusă. Nu-mi simțeam două degete, eram plin de sânge și nu mai aveam nici o speranță. Cu puterile pe care le mai aveam, m-am urcat la volan și am mers la spitalul din Murgeni. Acolo mi-au dat primul ajutor și m-au trimis cu ambulanța la spitalul din Bârlad. Am fost operat sâmbătă. Timp de trei ore, medicul a lucrat la palma mea. Aveam și fractură de falangă. A fost greu, dar operația a reușit. După 200 de zile, voi putea să-mi folosesc pe deplin mâna stângă”, ne-a spus Vasile Creangă.
„Pacientul din Zorleni avea secționat mușchiul flexor al antebrațului și prezenta și o secțiune a unei artere care aduce 80% din aportul sanguin al mâinii. Cazul lui Vasile Creangă, însă, a fost unul deosebit de grav, omul s-a aflat limita amputării mâinii. Pacientul prezenta secțiuni ale nervului median și cubital, dar și secțiuni la nivelul ambelor artere care aduc sângele în membrul superior. De asemenea, avea fracturat degetul mare și secționate și smulse toate tendoanele. Am reușit să-i refac în întregime palma. Nu consider că am făcut ceva neobișnuit, ci mi-am făcut treaba, ca orice medic care-și iubește profesia”, ne-a declarat medicul Oleg Tacu, singurul chirurg plastician din județul Vaslui.
Cei care au trecut prin astfel de momente știu ce înseamnă perspectiva îngrozitoare a unei infirmități. Unii le mulțumesc medicilor, alții uită. Cei doi pacienți, care așteaptă să fie externați astăzi, au ținut să le mulțumească public medicului plastician care i-a operat, doctorul Oleg Tacu.

Exit mobile version