A dat de necaz și nu mai are scăpare! Irinel Columbeanu a rămas fără bani, așa că a început să-și vândă din bunuri. A început cu statueta făcută de Sabin Bălașa pe care a cerut 150.000 de euro, iar de câteva luni bune încearcă să-și vândă și mașina pe care a dat mai bine de jumătate de milion de euro. E vorba de Rolls Royce Phantom EWB.
A intrat în afaceri în 1994, iar în 2006 Irinel Columbeanu (57 de ani) avea o avere de 60-70 de milioane de euro. Un Bentley de 220.000 de euro, Rolls Royce Phantom EWB, un iaht de lux și o vilă în Ciolpani “măsurau” o parte a averii lui Iri. După ce s-a căsătorit cu Monica Gabor, Iri parcă a dat de ghinion, căci a început să piardă în afaceri.
Firma cu betoanele l-a dus la ”pierzanie”. S-a împrumutat la bancă, dar nu a mai achitat creditul de 7 milioane de euro, așa că i s-a pus sechestru pe cele 56 de terenuri. Columbeanu a ajuns la fundul sacului așa că a început să vândă din obiecte. A încercat cu sculptura lui Sabin Bălașa, „Echilibru”, dar fără succes, iar acum se chinuie să scape de „bijuteria de suflet”, un Rolls-Royce Phantom EWB de 600.000 de euro, cu foarte multe dotări suplimentare.
Se pare că Irinel încearcă să-l vândă departe de țară, mai precis în Germania, de unde l-a și cumpărat. El a optat pentru această variantă în speranța că va găsi rapid un client, dar și pentru că s-ar fi făcut de rușine dacă prietenii din țară ar fi auzit că și-a scos mașina de lux la tarabă.
Doar câteva cunoștințe din străinătate, cu relații în lumea bună, au fost puse în gardă de către însuși Columbeanu, și rugate să intermedieze tranzacția cu bijuteria pe patru roți, dar și cu statueta făcută de Sabin Bălașa. Deocamdată nu are niciun client, însă speră să-l găsească cât mai repede.
Până atunci, Columbeanu se plimbă cu un Bentley și a renunțat la fițele de pe litoral, semn că la capitolul cash treaba e destul de cenușie.
Sursa: click.ro